Entorsă de gleznă: greșelile care îți întârzie recuperarea

Ți s-a răsucit glezna, te-ai speriat, ai șchiopătat câteva minute și apoi… poți călca din nou. Respiri ușurată și tragi concluzia că a fost doar o sperietură. Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa. Faptul că durerea a cedat nu înseamnă că ligamentele s-au refăcut complet sau că glezna e pregătită să revină la viața normală. Am stat de vorbă cu Tuncay Ozturk, osteopat, ca să aflăm exact ce merită să facem – și mai ales ce să evităm – după o entorsă.

Când chiar trebuie să mergi la medic

Poți călca pe picior? E un semn bun, spune Ozturk, dar nu o garanție că totul e în regulă. Există câteva semnale clare care spun că ai nevoie de o radiografie și de o evaluare medicală: durere la apăsare pe marginea din spate a osului maleolar (acea proeminență osoasă de pe interiorul sau exteriorul gleznei), durere la baza degetului mic al piciorului sau pe partea interioară a labei piciorului, ori dacă nu poți face patru pași fără să te chinui, nici imediat după accident, nici la evaluare. Adaugă la lista de alarme: o umflătură care apare rapid și se învinețește, o gleznă vizibil deformată, senzația de „pocnet” în momentul accidentării sau instabilitatea la primii pași. Dacă recunoști oricare dintre aceste semne, nu amâna – programează-te la medic. Dacă nu, probabil ai de-a face cu o entorsă ușoară sau medie, dar tot merită o evaluare, pentru că gradul ei decide cât timp trebuie să-ți protejezi glezna.

Primele ore: ce ajută și ce încurcă recuperarea

În primele ore după accidentare, regula de aur este: protejează, nu testa. Ridică piciorul mai sus decât nivelul inimii cât de des poți, folosește un bandaj elastic pentru compresie (fără să strângi prea tare) și lasă gheața doar ca ajutor pentru durere, nu ca soluție miraculoasă – aplicată prelungit, poate încetini chiar procesul de vindecare. Nici antiinflamatoarele luate „din reflex” din prima zi nu sunt neapărat o idee bună, pentru că inflamația inițială face parte din procesul natural de reparare.

Iar aici vin greșelile pe care le vedem cel mai des: masajul energic al zonei umflate în primele două zile, băile fierbinți sau căldura aplicată local, alcoolul, sau – la polul opus – ideea de a „testa” glezna alergând ca să vezi dacă ține. La fel de dăunătoare este și imobilizarea completă, prelungită inutil în gheată sau ghips, fără recomandare medicală clară. Și cea mai frecventă greșeală dintre toate: să eviți medicul doar pentru că „poți călca”, deși ai unul dintre semnele de alarmă de mai sus.

Mișcarea, cheia unei vindecări corecte

Repausul total are sens doar în primele 24-48 de ore, în funcție de cât de gravă a fost entorsa. După acest interval, glezna are nevoie de mișcare progresivă ca să se refacă bine – ligamentul se întărește exact în direcția în care este solicitat treptat. Practic, poți începe cu mersul cu sprijin, în limita suportabilă a durerii, mișcări ușoare ale gleznei fără greutate, apoi exerciții de forță și echilibru pe măsură ce umflătura se retrage. Ce trebuie evitat cu orice preț este mișcarea care repetă mecanismul accidentului – răsucirea piciorului spre interior – timp de câteva săptămâni, până când ligamentul are timp să se consolideze.

De ce dispariția durerii nu înseamnă vindecare completă

Iată capcana în care cad cei mai mulți dintre noi: durerea dispare mult înainte ca ligamentul să fie complet vindecat. Un ligament are nevoie, în medie, de 6 până la 12 săptămâni ca să-și recapete rezistența originală, chiar dacă glezna nu te mai doare deloc după două săptămâni. Mai mult, ligamentul nu e doar un „fir” de țesut – conține receptori care trimit creierului informații despre poziția articulației. După o entorsă, aceste semnale ajung întârziat sau incomplet, iar mușchii care ar trebui să corecteze o mișcare periculoasă reacționează prea încet. Se numește deficit proprioceptiv, nu se vede și nu doare – dar se manifestă exact la următoarea răsucire nefericită. Așa că mersul normal spune doar că poți merge, nu că ești pregătită pentru alergat pe teren accidentat sau pentru schimbări bruște de direcție.

De ce unele glezne rămân „slabe” chiar și la luni de la accident

Aproximativ o treime dintre persoanele care au avut o entorsă ajung, în timp, la instabilitate cronică a gleznei. Motivul principal? Recuperarea s-a oprit exact atunci când durerea a dispărut. Rămân, de regulă, trei lucruri nerecuperate: mobilitatea gleznei (mai ales mișcarea de a aduce vârful piciorului spre tine), forța mușchilor din jurul gleznei și al șoldului, și controlul neuromuscular – capacitatea de a reacționa rapid când piciorul calcă greșit. O recuperare cu adevărat completă înseamnă: mobilitate egală cu cealaltă gleznă, forță comparabilă, capacitatea de a sta pe un picior cu ochii închiși cel puțin 30 de secunde fără să te clatini, sărituri pe un picior fără durere și cu aterizare stabilă, plus încrederea de a schimba brusc direcția. Dacă apare și instabilitate mecanică reală – glezna „fuge” la examinare, ligamentele sunt vizibil laxe –, e momentul pentru o evaluare ortopedică.

Cum știi cu adevărat că te-ai recuperat

Nu calendarul contează, ci testele. Iată criteriile folosite pentru a confirma o recuperare completă: absența durerii și a umflăturii în activitățile zilnice, mobilitate completă a gleznei (cu piciorul lipit de podea, genunchiul trebuie să ajungă la aproximativ 10 centimetri în fața vârfului piciorului, la fel ca la piciorul sănătos), forță comparabilă între cele două picioare, echilibru pe un picior timp de minimum 30 de secunde, inclusiv cu ochii închiși, sărituri pe un picior la cel puțin 90% din performanța piciorului sănătos, cu aterizare stabilă, și alergare în linie dreaptă fără durere, urmată de schimbări de direcție și opriri bruște. Există și un criteriu subtil, dar esențial: încrederea. O persoană care se teme inconștient de gleznă își modifică felul de a ateriza sau de a se mișca, riscând să se accidenteze în altă zonă. Revenirea la activitate se face treptat – întâi volumul, apoi intensitatea, apoi terenurile dificile sau contactul fizic – niciodată dintr-odată.

Se poate recupera și o gleznă „veche”, neglijată?

Vestea bună este că da, aproape întotdeauna. De obicei, la persoanele cu probleme vechi de gleznă găsim o combinație: mobilitate limitată a gleznei (ceea ce afectează mersul, urcatul scărilor sau ghemuitul), slăbiciune a mușchilor peronieri care stabilizează partea exterioară a gleznei, un șold care nu mai controlează bine mișcarea piciorului, și acel deficit de încredere pe care pacienții îl descriu simplu: „nu mai am încredere în glezna asta”. Toate acestea se pot lucra, chiar și la luni de la accident: mobilizare articulară, exerciții progresive de forță, antrenament de echilibru și reacție, apoi reintroducerea treptată a mișcărilor sportive. Cu un program consecvent, în 6-8 săptămâni majoritatea persoanelor recuperează diferența față de piciorul sănătos. Important de reținut: dacă evaluarea arată instabilitate mecanică sau durere articulară persistentă, primul pas este un consult ortopedic – uneori, o entorsă veche ascunde o leziune de cartilaj sau o mică fractură nediagnosticată la momentul accidentului.

Sursă: CSID: Ce se întâmplă Doctore? (csid.ro)