wellness

De ce avem nevoie de teatru în viața noastră grăbită

⏱ 6 min de citit

Trăim într-o lume care ne cere să facem totul pe repede înainte. Să răspundem imediat, să avem o opinie pe loc, să mergem mai departe fără să ne oprim. Atât de repede, încât uneori nici nu mai știm dacă am trăit cu adevărat un moment sau doar am trecut prin el.

Ne uităm la un film cu telefonul în mână. Ascultăm pe cineva gândindu-ne deja la ce avem de făcut după. Citim câteva rânduri și căutăm imediat concluzia. Ne-am obișnuit atât de mult cu viteza, încât liniștea ni se pare uneori inutilă sau chiar incomodă. Și atunci, ce-ar fi să intrăm, din când în când, într-o sală de teatru? Se sting luminile, se face liniște, iar pentru câteva ore timpul nu mai poate fi grăbit.

Arta de a fi prezentă

Un film poate fi oprit. O pagină poate fi recitită. Dar în teatru timpul curge o singură dată. Dacă pierzi o privire, un gest, o tăcere dintre două replici, momentul acela nu mai revine. Nu există buton de rewind.

Poate tocmai de aceea teatrul ne cere să fim acolo cu totul. Un actor nu ne oferă doar o replică, ci și tot ce se întâmplă înaintea ei: o respirație, o ezitare, o tăcere care spune mai mult decât cuvintele. Lumea ne cere să reacționăm rapid. Teatrul ne cere, în schimb, să rămânem prezente — un exercițiu pe care mintea noastră, sufocată de notificări, are mare nevoie să-l repete.

Când verdictul poate aștepta

Teatrul ne oferă șansa de a privi lumea dintr-un loc care nu este al nostru. Intrăm în viețile unor oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată. La început privim personajul, apoi, dacă spectacolul reușește, începem să privim omul — și, uneori, chiar pe noi înșine.

Aici teatrul devine un spațiu în care putem exersa ceva ce, în viața de zi cu zi, ne este tot mai greu să facem: să nu tragem concluzii imediat. Putem să nu fim de acord cu un personaj și, totuși, să-l înțelegem. Putem să-l iubim și, totuși, să-i vedem cruzimea. Într-o lume care ne cere permanent să avem o opinie fermă, capacitatea de a rămâne o vreme fără una poate fi, de fapt, o formă de libertate.

Să fim, pentru o vreme, altcineva

Aici apare alteritatea — șansa de a privi lumea dintr-un loc care nu este al nostru. Să devenim, pentru câteva ore, familiare cu ceea ce ne este străin. Să ne apropiem de moarte fără să murim. Să întâlnim iubirea fără ca ea să fie a noastră. Poate că aceasta este una dintre marile libertăți pe care ni le oferă teatrul: să putem fi altcineva fără să încetăm să fim noi.

Spectacolul se întâmplă și în noi

Teatrul nu se întâmplă doar pe scenă, ci și în locul nevăzut dintre scenă și cei care privesc — în felul în care o sală întreagă respiră împreună, în tăcerea care ne pune pe gânduri, în râsul care izbucnește neașteptat. De aceea, un spectacol nu este niciodată cu adevărat același: repetițiile îl pregătesc, dar publicul îl termină.

Doi oameni pot vedea același spectacol și pot pleca de acolo cu experiențe complet diferite — nu pentru că unul a înțeles mai bine, ci pentru că fiecare privește din locul în care se află în acel moment al vieții sale.

Ce rămâne când se sting luminile

Sunt spectacole de la care ieși și vorbești imediat despre actori, regie, text. Și sunt spectacole de la care ieși și cuvintele se pierd, pentru o vreme, în tăcere. Pentru că „mi-a plăcut” nu este întotdeauna măsura unei experiențe de teatru autentice. Uneori un spectacol ne tulbură, ne enervează, ne pune pe gânduri — și poate că tocmai acestea sunt cele care rămân cu noi cel mai mult.

Nu trebuie să plecăm din sală cu o lecție clară. Arta nu trebuie să ne repare. E suficient să ne miște, să ne scoată pentru două ore din felul obișnuit de a privi și să ne lase cu o întrebare sau o stare pe care o simțim din nou câteva zile mai târziu.

Cum să profiți cu adevărat de o seară de teatru

Dacă vrei să transformi mersul la teatru într-un ritual de wellness real, iată câteva idei simple: lasă telefonul în geantă, închis, cel puțin pe durata spectacolului. Ajunge cu 15-20 de minute mai devreme, ca să te așezi liniștită, fără grabă. Nu căuta imediat o părere fermă — dă-ți voie să simți întâi și să analizezi mai târziu. Iar dacă poți, notează seara târziu, într-un jurnal, ce imagine sau replică ți-a rămas în minte; s-ar putea să descoperi lucruri despre tine la care nu te așteptai.

Înapoi la noi

Poate că de aici începe o altă privire asupra teatrului. Nu mai intrăm într-o sală doar ca să ne formăm o părere despre spectacol, ci ca să observăm ce se întâmplă în noi — unde ne ține, unde ne pierde, ce ne irită, ce ne atinge.

Într-o lume în care avem acces la aproape orice, aproape oricând, teatrul ne oferă ceva paradoxal de simplu: o experiență pe care nu o putem accelera, relua sau controla. Mergem crezând că vom vedea o poveste și ajungem să ne vedem pe noi în timp ce o privim. Poate avem nevoie de teatru tocmai pentru că, privind viețile altora, ne amintim cum să o privim pe a noastră — cu mai multă blândețe, mai puțină grabă și dreptul de a nu ști încă totul.

Sursă: Revista PSYCHOLOGIES Romania (psychologies.ro)

Distribuie
Facebook WhatsApp Telegram X

Citește și

#5pasidebine este partener LIXRA Media Intelligence Network