Dacă nu-mi iubesc corpul în fiecare zi, e grav?

Ai auzit și tu, probabil de zeci de ori, îndemnul acela care sună aproape ca o poruncă: iubește-ți corpul, în fiecare zi, necondiționat. Sună frumos în teorie. În practică, mie mi se pare că am transformat o idee bună într-o obligație sufocantă. Și cred că merită să vorbim deschis despre asta, fără vinovăție.

Hai să fim sincere: nu suntem “superbe” în fiecare dimineață. Sunt zile în care ne place ce vedem în oglindă și zile în care pur și simplu nu ne place, și e absolut normal să fie așa. Nu e nevoie să-ți urăști corpul ca să nu-l adori orbește în fiecare secundă. Există un spațiu larg, confortabil, între cele două extreme — și acolo, de fapt, trăiește majoritatea dintre noi.

Ideea de “self love” obligatoriu a ajuns, fără să ne dăm seama, o presiune în plus peste standardele deja imposibile pe care le tot cărăm: să fim slabe, dar nu prea; tonifiate, dar feminine; să îmbătrânim frumos, dar să nu se vadă; să ne acceptăm exact cum suntem, dar să ne și “îmbunătățim” constant. Peste toate astea, mai vine și cerința să ne simțim minunat cu tot pachetul. Practic, am reușit performanța de a transforma până și acceptarea de sine într-un test la care putem pica.

Așa că, într-o dimineață în care nu-ți place ce vezi în oglindă, poți renunța la ideea că ai eșuat cumva la self love. Poți spune simplu: “Azi e o zi din-aia” și să-ți continui ziua. Nu ai nevoie de iubire necondiționată în fiecare clipă — ai nevoie de puțină luciditate blândă cu tine însăți.

De ce respectul e mai sănătos decât obligația de a iubi

Nu trebuie să-ți placă fiecare centimetru din tine ca să-ți tratezi corpul cu respect. Poți să te uiți în oglindă, să nu fii mulțumită de ce vezi și să nu faci din asta o dramă. Corpul tău nu are nevoie de laude zilnice — are nevoie să nu-l mai tratezi ca pe un proiect etern nefinalizat.

Gândește-te puțin: cât de des îți inspectezi, măsori, fotografiezi, compari sau cântărești corpul? Și cât de rar te oprești să-i mulțumești pentru simplul fapt că te duce prin viață, zi de zi, indiferent de forma sau greutatea lui? Aici cred că stă adevărata schimbare de perspectivă.

Câteva lucruri practice care chiar ajută, din experiența mea și a multor femei care au trecut prin aceleași frământări:

Renunță la ritualul zilnic al verdictului din oglindă. Nu trebuie să-ți dai notă în fiecare dimineață. Privește-te, constată ce e de constatat și mergi mai departe cu ziua ta.

Înlocuiește “trebuie să mă iubesc” cu “aleg să am grijă de mine”. Diferența pare mică, dar contează enorm — una e o presiune, cealaltă e o alegere.

Observă pentru ce îți folosești corpul, nu doar cum arată. Te-a dus la muncă, te-a ținut în picioare la o discuție grea, te-a purtat într-o plimbare frumoasă. Asta contează la fel de mult ca imaginea din oglindă, dacă nu mai mult.

Permite-ți zile neutre. Nu orice zi trebuie să fie una de iubire intensă de sine sau, dimpotrivă, de critică dură. Neutralitatea e subestimată și, sincer, foarte odihnitoare.

Nu-mi iubesc corpul în fiecare zi și cred că e absolut în regulă așa. Îl respect, am grijă de el, îl las să îmbătrânească firesc și nu-i cer să fie perfect ca să merite atenția mea. Nu e un proiect estetic aflat mereu “în lucru” — e locul în care, de fapt, trăiesc. Iar asta, cred eu, contează infinit mai mult decât orice standard impus din exterior.

Sursă: Revista PSYCHOLOGIES Romania (psychologies.ro)