wellness

Codependența la bărbați: de ce trece neobservată și cum arată

⏱ 6 min de citit

Îl cunoști probabil pe omul acesta: bărbatul care duce tot, care nu se plânge niciodată și care pare mereu să aibă totul sub control. Plătește facturi care nu sunt ale lui, rezolvă crize care nu sunt ale lui, explică absențe care nu sunt ale lui. Când îl întrebi cum se simte, primești un “bine, am multe pe cap” și nimic mai mult. Prietenii îl admiră. Familia se bazează pe el. Și totuși, în spatele acestei imagini de forță se poate ascunde o formă de codependență despre care aproape nimeni nu vorbește, pentru că, pur și simplu, nu seamănă cu ce ni s-a spus că înseamnă dependența emoțională.

Hai să vorbim despre asta, pentru că înțelegerea acestui tipar poate schimba vieți – fie că te recunoști pe tine, fie că recunoști un partener, un frate sau un prieten.

Ce înseamnă, de fapt, codependența

Codependența este un tipar relațional în care cineva își construiește liniștea și valoarea personală în jurul nevoilor și problemelor altcuiva, până când propriile nevoi dispar aproape complet din peisaj. Specialiștii o descriu ca pe un simț exagerat al responsabilității pentru emoțiile și comportamentul celuilalt. Conceptul a apărut inițial în discuțiile despre familiile afectate de alcoolism, dar s-a extins de atunci la orice relație în care a fi util devine o condiție a existenței.

Diferența dintre grijă și codependență e simplă, dar esențială: grija vine dintr-un loc în care ai de unde să dai. Codependența vine dintr-un loc în care, dacă nu dai, simți că nu mai ai niciun rost.

De ce la bărbați trece atât de ușor neobservată

Partea tulburătoare este că exact comportamentele care definesc codependența la bărbați sunt cele pentru care societatea îi laudă: să fie stâlpul casei, să nu se plângă, să rezolve orice problemă fără ezitare. Un bărbat care se sacrifică constant pentru partenera lui nu este văzut ca cineva care suferă, ci ca un om de nădejde. Și el însuși are rareori cuvinte pentru ce trăiește, pentru că nimeni nu l-a învățat vreodată să se întrebe ce își dorește el, de fapt.

La asta se adaugă și felul diferit în care bărbații cer ajutor. Studiile arată că bărbații apelează mai rar la un specialist, chiar și atunci când recunosc că au o problemă, și tind să caute sprijin mai ales pentru lucrurile pe care le simt ca fiind “comune”, pe care și alți bărbați le trăiesc. Codependența este rareori percepută așa. Pentru mulți, a admite că și-au pierdut sinele în grija pentru altcineva pare o slăbiciune pe care nu și-o permit.

Cum arată, concret, codependența masculină

De multe ori, codependența se ascunde în spatele unor roluri care, la prima vedere, par chiar pozitive:

Salvatorul practic – rezolvă problemele financiare, juridice sau de sănătate ale partenerei înainte ca ea să apuce măcar să încerce. Grija lui se măsoară în fapte, iar valoarea lui, în cât de indispensabil devine.

Pacificatorul – evită orice conflict, își înghite nemulțumirile și cedează mereu “ca să fie liniște”. Furia acumulată iese uneori în izbucniri pe care nici el nu și le explică.

Bărbatul care rămâne pentru alții – rămâne lângă o parteneră cu o dependență sau cu un comportament care îl rănește, convins că, dacă pleacă, totul se va prăbuși și că doar el o poate ține pe linia de plutire.

Omul de neînlocuit – își construiește identitatea în jurul faptului că este necesar, acasă, în familie, la muncă. Când nu are pe cine să ajute, se simte gol, nu liber.

Furia în loc de tristețe – pentru că vulnerabilitatea nu pare permisă, emoțiile mai delicate ies la suprafață ca iritare, sarcasm sau retragere în muncă.

Niciunul dintre aceste comportamente, luat singur, nu înseamnă automat codependență. Ceea ce contează e tiparul: când grija pentru celălalt devine singurul loc în care te simți valoros, iar propriile tale nevoi încep să pară un lux pe care nu ți-l permiți.

De unde pornește, de fapt, acest tipar

De cele mai multe ori, rădăcinile se află în copilărie, într-o familie în care băiatul a învățat devreme că iubirea se câștigă prin utilitate. Poate a crescut lângă un părinte cu probleme de dependență și a devenit, la zece ani, cel care ținea lucrurile sub control. Poate a fost confidentul unei mame nefericite, “omul casei” înainte de vreme, cel care o liniștea pe ea, nu invers. Sau poate a auzit, simplu, că “un bărbat nu se plânge” și a concluzionat că nevoile lui nu au loc nicăieri.

Copilul care a devenit, de mic, părintele părinților săi duce adesea acest rol și în viața de adult. Caută, fără să își dea seama, relații în care poate face ce știe cel mai bine – să salveze. Iar o parteneră care are nevoie de salvare îi confirmă, zilnic, că este important. Problema e că, în acest echilibru fragil, el nu are voie să aibă nevoie de nimic la rândul lui.

Ce poți face dacă te recunoști în aceste rânduri

Primul pas nu e să încetezi să ai grijă de cei dragi, ci să observi ce se întâmplă cu tine în timp ce o faci. Câteva întrebări simple, dar sincere, pot schimba complet perspectiva:

Ajut sau salvez? Sprijinul înseamnă să fii alături în timp ce celălalt își rezolvă problema. Salvarea înseamnă să i-o iei din mâini. Prima formă întărește relația, a doua o face dependentă de tine.

Ce simt când spun “nu”? Dacă un refuz mic îți aduce o vină disproporționată, merită să îl exersezi întâi în situații cu miză mică și să observi că relațiile tale rezistă, de fapt, foarte bine.

Ce s-ar întâmpla dacă nu aș mai fi necesar? Răspunsul sincer la această întrebare arată, de cele mai multe ori, unde se ascunde frica reală care ține tiparul în viață.

Cu cine vorbesc despre mine, nu doar despre ce am de rezolvat? Codependența se hrănește din tăcere. Un prieten, un frate sau un specialist cu care poți vorbi despre ce simți cu adevărat este deja un pas important către schimbare.

A cere ajutor nu înseamnă să renunți la rolul de om pe care ceilalți se pot sprijini. Înseamnă, poate pentru prima dată, să ai și tu, la rândul tău, pe cineva pe care să te sprijini.

Sursă: Revista PSYCHOLOGIES Romania (psychologies.ro)

Distribuie
Facebook WhatsApp Telegram X

Citește și

#5pasidebine este partener LIXRA Media Intelligence Network