Ce prăjitură ar reprezenta orașul tău?

Ți s-a întâmplat vreodată să asociezi instant un oraș cu un desert anume? Boston cream pie pentru Boston, madlena pentru Paris, cassata pentru Sicilia… Mi-am dat seama de curând cât de puternică este legătura dintre prăjituri și identitatea locurilor, și cred că merită să ne gândim și noi, aici, la ce dulciuri ne reprezintă cu adevărat orașele.

Povestea a pornit dintr-o călătorie în Massachusetts, unde am plecat cu o listă clară de gustat: celebrul New England chowder, misteriosul lobster roll și, bineînțeles, faimosul Boston cream pie. Primele două le-am bifat relativ ușor pe Martha’s Vineyard, insula aceea care pare de pescari dar e, de fapt, a milionarilor. Desertul însă a fost o cu totul altă provocare.

Deși Boston cream pie este desertul oficial al statului Massachusetts încă din 1996, l-am găsit extrem de rar prin meniuri și vitrine. În cinci zile de căutări am văzut doar trei exemplare și am gustat unul singur — cel clasic, de la barul hotelului Omni Parker House, locul unde se spune că ar fi fost inventat de un bucătar francez acum mai bine de un secol. Nu arăta chiar ca în pozele de pe internet, dar atmosfera locului m-a convins că aveam parte de varianta autentică: două blaturi pufoase de pandișpan galben, cremă fină de vanilie la mijloc și o glazură generoasă de ciocolată deasupra.

Experiența asta m-a făcut să mă gândesc la noi, la România. Nu avem încă un desert național oficial — subiect dezbătut aprins de altfel — și nici embleme culinare locale recunoscute oficial. Și totuși, avem atâtea motive să le creăm! Gândește-te doar la Sicilia, unde cassata e la tot pasul, la Viena, unde kaiserschmarrn-ul se vinde din cărucioare retro, sau la Paris, populat de madlene pentru toate gusturile.

La noi s-a încercat ceva similar la Brașov, unde Breasla Cârciumarilor a promovat ișlerul ca simbol local. Ideea a prins pentru o vreme — chef Andrei Chelaru a mers chiar mai departe și a creat o versiune sărată, cu păstrăv afumat, servită în București. Din păcate, astăzi ișlerul apare tot mai rar în meniurile brașovene, deși conceptul avea un potențial uriaș, atât pentru turism, cât și pentru mândria locală.

Dacă ar fi să alegem desertul-simbol al fiecărui oraș românesc, cum ar arăta harta asta culinară? Eu aș merge pe amandină pentru București, deși am observat că la Iași și Cluj prăjitura e cunoscută chiar sub numele de “prăjitura București”. Pentru Constanța mi-ar plăcea să fie baclavaua sau poate nalangatele, cu influențele lor dobrogene. Pentru Moldova, aș vota poalele-n brâu, iar pentru Muntenia, clasicul orez cu lapte.

E un exercițiu drăguț de făcut și acasă, cu familia sau prietenele: ce prăjitură crezi că își reprezintă cel mai bine orașul tău? Dacă vrei să începi o mică tradiție locală, poți chiar să cauți o cofetărie din zonă care păstrează o rețetă tradițională și să o promovezi — cine știe, poate devine noua emblemă culinară a cartierului tău.

Și dacă tot vorbim despre răsfățul dulce, nu uita că o pauză bună de la agitația zilei poate însemna și o ceașcă de matcha sau chai într-o cafenea liniștită, cu o carte bună alături. București are destule colțuri primitoare, de la Cotroceni până spre Bulevardul Aviatorilor, unde poți face exact asta — o scurtă evadare din rutină, doar pentru tine.

Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)