Bigorexia: când dorința de mușchi devine obsesie periculoasă

Probabil ai auzit de anorexie sau bulimie, dar există o tulburare „surioară” mult mai puțin cunoscută, care afectează mai ales băieții și bărbații tineri: bigorexia. Dacă ai un adolescent în familie care petrece ore întregi la sală și pare tot mai nemulțumit de corpul lui, indiferent cât de mult se antrenează, merită să citești mai departe.

Trăim într-o perioadă în care rețelele sociale bombardeaza constant cu imagini ale unor corpuri aparent perfecte. Pentru mulți adolescenți, dorința de a avea mușchi bine conturați pare o preocupare firească, chiar sănătoasă la prima vedere. Specialiștii în sănătate mintală atrag însă atenția că, dincolo de acest interes normal pentru sport, se poate ascunde o tulburare reală: bigorexia, cunoscută și sub numele de dismorfie musculară.

Ce înseamnă, de fapt, bigorexia? Este o formă de tulburare dismorfică corporală în care persoana are o percepție distorsionată asupra propriei musculaturi. Chiar și atunci când a reușit să construiască o masă musculară considerabilă, se vede în continuare „prea slabă” sau „insuficient dezvoltată”. Această nemulțumire constantă poate duce la antrenamente excesive, diete foarte restrictive, o preocupare obsesivă pentru procentul de grăsime corporală și, în cazuri mai grave, la folosirea unor suplimente sau substanțe pentru creșterea masei musculare.

Un studiu publicat în 2019 arăta că aproximativ 22% dintre băieții adolescenți incluși în cercetare manifestau comportamente alimentare dezordonate, orientate spre creșterea masei musculare. Important de reținut: acest procent nu înseamnă că toți acei tineri ar avea bigorexie diagnosticată, ci doar că obiceiurile lor alimentare erau influențate de dorința de a câștiga mușchi.

Rolul rețelelor sociale în toată povestea asta nu trebuie subestimat. Specialiștii consideră că platformele precum Instagram sau TikTok pot amplifica semnificativ nemulțumirea față de propriul corp. Adolescenții văd zilnic imagini cu influenceri, sportivi și celebrități cu fizicuri impresionante, fără să știe întotdeauna cât de mult efort, resurse financiare sau chiar editare digitală stau în spatele acelor fotografii.

Filtrele, iluminarea studiată, unghiurile alese cu grijă și programele de antrenament susținute de nutriționiști, antrenori personali și, uneori, substanțe interzise creează niște standarde pur și simplu greu de atins pentru un adolescent obișnuit. Comparația constantă cu aceste imagini poate alimenta anxietatea, perfecționismul și nevoia tot mai mare de a petrece timp la sală, în detrimentul altor activități din viața de zi cu zi.

Cum deosebești un interes sănătos pentru sport de o problemă reală? Linia se trasează atunci când preocuparea pentru musculatură începe să dea peste cap rutina zilnică. Fii atentă la semnale precum: antrenamente care nu mai pot fi ratate sub nicio formă, chiar și atunci când persoana e bolnavă sau obosită; evitarea situațiilor sociale pentru a nu rata o sesiune de sală; anxietate intensă legată de alimentație și de aspectul fizic; verificarea constantă în oglindă sau, dimpotrivă, evitarea ei; folosirea de suplimente sau substanțe fără recomandare medicală; scăderea performanței școlare sau izolarea de prieteni și familie.

Dacă recunoști aceste semne la cineva drag, iată câteva lucruri concrete pe care le poți face. În primul rând, deschide discuția despre imaginea corporală într-un mod calm, fără judecată. Evită comentariile despre greutate sau aspect fizic, chiar dacă vin din grijă — ele pot face mai mult rău decât bine. Încearcă să promovezi o relație echilibrată cu mișcarea și alimentația, axată pe sănătate, nu pe aspect.

Un alt sfat prețios pentru părinți: ajută-i pe adolescenți să înțeleagă că imaginile de pe social media nu reflectă întotdeauna realitatea și că valoarea lor ca persoane nu depinde de cât de mulți mușchi au sau de cum arată. Această conversație, repetată în timp și cu blândețe, poate face diferența.

Dacă observi că preocuparea pentru musculatură devine obsesivă și afectează calitatea vieții, nu ezita să apelezi la specialiști. Ideal, evaluarea se face în colaborare cu un specialist în sănătate mintală, un medic și, dacă e nevoie, un nutriționist. Cu sprijinul potrivit, bigorexia poate fi gestionată, iar relația cu propriul corp poate fi vindecată.

Sursă: CSID: Ce se întâmplă Doctore? (csid.ro)