Puterea minții de începător: redescoperă mirarea

La jumătatea plimbării mele zilnice prin parc, mă opresc de obicei la o cafenea mică, lângă un loc de joacă unde am copilărit. Într-o dimineață, stând cu o cafea caldă în mână, am observat o fetiță cu cizme de cauciuc colorate, care intra și ieșea dintr-o baltă de noroi.

Era complet absorbită de joc. Fiecare stropire părea să o încânte. Apa zbura în aer, iar ea privea cu ochii mari, plină de curiozitate.

Mama ei stătea alături, privind-o cu un zâmbet liniștit.

Câteva minute mai târziu, o altă mamă își învăța băiețelul să meargă pe bicicletă fără roți ajutătoare — cu cască, din fericire. Alerga lângă el, încurajându-l, în timp ce avea grijă și de bebelușul adormit din cărucior.

Apoi, brusc, băiatul și-a găsit echilibrul. A pedalat singur, mândru de el.

M-am întrebat de câte ori ne scapă ce se întâmplă în jurul nostru, nu pentru că viața ar fi lipsită de momente interesante, ci pentru că mintea noastră experimentată crede deja că știe ce urmează.

Două momente obișnuite, și totuși extraordinare. Între timp, oamenii continuau să meargă grăbiți, absorbiți de gânduri, căști și program încărcat.

Poate că o parte din oboseala noastră mentală vine tocmai din acest obicei de „a ști deja” — și, implicit, din faptul că ne deconectăm. Implicarea activă în viață poate fi surprinzător de energizantă.

Asociem de obicei epuizarea mentală cu munca solicitantă, notificările nesfârșite și prea multele responsabilități. Acestea contează, desigur.

Dar există și o altă sursă de oboseală, mai discretă: să trecem prin zi fără să observăm cu adevărat ce se întâmplă.

Când repetăm o activitate, mintea se obișnuiește cu tiparele ei. Învățăm să anticipăm ce urmează, economisind efort și funcționând eficient.

Este util, desigur. Imaginează-ți că ar trebui să reînveți în fiecare dimineață cum se face o ceașcă de ceai. Nu ai mai ajunge niciodată la biscuiți.

Totuși, familiaritatea ne poate afecta și ceea ce observăm, și cât de implicați ne simțim. Încetăm să mai fim atenți la ce se întâmplă cu adevărat și ne bazăm din ce în ce mai mult pe ideile deja formate.

În loc să răspundem momentului prezent, ajungem să răspundem la ceea ce credem că știm despre el.

Plimbarea devine „plimbarea obișnuită”. Partenerul devine „persoana pe care o cunosc deja”. Ședința devine „ședința care sigur va fi plictisitoare”.

În tradiția zen există o învățătură numită shoshin, tradusă adesea prin „mintea de începător”.

Caracterul japonez shin se poate referi la inimă, minte sau la conceptul de „inimă-minte”, care cuprinde deopotrivă felul în care gândim și simțim. Astfel, practica înseamnă să aducem prospețimea unei inimi-minte de începător în experiențele noastre zilnice.

Maestrul zen Shunryu Suzuki a exprimat frumos această idee: „În mintea începătorului există multe posibilități, dar în mintea expertului sunt puține.”

Mintea de începător nu înseamnă să te prefaci că nu știi nimic. Înseamnă să rămâi deschisă la ideea că mai este ceva de descoperit.

Predau mindfulness de câteva decenii și tot mai întâlnesc această provocare.

Uneori ghidez o meditație puternică, dar familiară. Și, la final, se lasă o tăcere politicoasă.

Alteori predau ceva simplu, poate ceva ce am explorat eu însămi recent. Sunt mai puțin sigură cum va fi primit, dar mult mai curioasă și entuziasmată să îl împărtășesc. Și atunci cineva îmi spune că exact de asta avea nevoie.

Am învățat că experiența este valoroasă, dar certitudinea poate închide, în liniște, ușa curiozității.

În momentul în care presupun că știu deja cum se va desfășura ceva, îmi rămân mai puține posibilități la dispoziție.

În terapia prin acceptare și angajament, pe care uneori o integrez în meditațiile ghidate, exersăm o flexibilitate psihologică mai mare.

În termeni simpli, flexibilitatea psihologică înseamnă să învățăm să răspundem cu mai multă deschidere la ceea ce se întâmplă, în loc să rămânem blocate în gândurile și obiceiurile noastre uzuale.

Mintea este un „prezicător” remarcabil de entuziast.

„Știu deja cum va decurge conversația asta.” „Nu e nimic interesant la plimbarea asta.”

Aceste gânduri nu sunt neapărat greșite. Uneori predicțiile noastre sunt corecte. Dificultatea apare atunci când le tratăm ca descrieri complete ale realității.

Imaginează-ți că vorbești cu cineva pe care îl cunoști bine. Crezi că știi ce urmează să spună, așa că îți pregătești deja răspunsul.

S-ar putea să-ți scape o schimbare de ton, o îngrijorare nouă sau ceva ce persoana chiar încerca să-ți spună.

Gândul „știu deja asta” a schimbat, discret, felul în care asculți.

Mintea de începător oferă o altă posibilitate. Când observi acest gând, nu trebuie să te cerți cu el sau să-l alungi cu forța. Poți pur și simplu să-l recunoști și să revii la conversație.

„Ce-ar fi dacă există ceva ce încă nu am observat?”

Nu e vorba de a găsi ceva fascinant în fiecare moment, nici de a te forța să te simți pozitiv. E o invitație să devii mai flexibilă în felul în care îți îndrepți atenția.

Poți cunoaște ceva foarte bine și, totuși, să fii dispusă să privești din nou.

Psihologa Ellen Langer a explorat, timp de decenii, mindfulness-ul dintr-o perspectivă psihologică. Una dintre cele mai cunoscute definiții pe care le-a dat mindfulness-ului este practica de a observa activ lucruri noi.

Asta ne oferă ceva practic de explorat în viața de zi cu zi.

Gândește-te la un copac pe lângă care ai trecut de sute de ori. Poate azi observi forma crengilor, o pată de licheni pe scoarță sau felul în care lumina soarelui pătrunde printre frunze.

Copacul e, probabil, la fel ca ieri. Și totuși, ceva din experiența ta despre el s-a schimbat.

Sau gândește-te la o persoană pe care o cunoști bine. Ce se întâmplă dacă asculți fără să-ți pregătești mental răspunsul sau fără să presupui ce urmează să spună?

S-ar putea să observi o schimbare de ton sau chiar un mic moment de umor. O cunoști pe această persoană. Și mai e ceva de descoperit.

Nu trebuie să pleci într-o călătorie exotică sau să-ți umpli ziua cu experiențe pline de adrenalină — deși, sigur, poți face și asta dacă vrei. Poți exersa observarea oriunde te-ai afla.

Poți transforma asta într-un joc plăcut. Vezi cât de multe poți observa.

Nu ai nevoie de o oră întreagă de meditație. Poți încerca chiar azi unul dintre aceste exerciții simple.

Alege o activitate zilnică pe care o faci de obicei fără să te gândești prea mult. Poate fi spălatul pe dinți, prepararea cafelei sau drumul spre serviciu.

Pe măsură ce o faci, vezi dacă poți observa trei detalii pe care nu le-ai remarcat conștient până acum.

Poate e sunetul cafelei care fierbe, senzația picioarelor pe podea sau lumina care se schimbă pe peretele bucătăriei.

Nu contează dacă observațiile tale par interesante sau nu. Doar observă, observă, observă.

S-ar putea să descoperi ceva neașteptat. Sau poate doar petreci câteva momente fiind atentă, în loc să te grăbești prin activitate.

Oricum ar fi, ți-ai oferit șansa de a trăi ceva familiar puțin altfel.

În următoarea conversație, observă momentul în care mintea ta începe să pregătească un răspuns. S-ar putea să plănuiești ce vei spune, să judeci cuvintele celuilalt sau să presupui deja ce vrea să transmită.

Când observi asta, întoarce-ți blând atenția către persoana din fața ta.

Ascultă ca și cum ai întâlni-o pentru prima dată — nu pentru că nu știi nimic despre ea, ci pentru că acest moment anume, cu ea, nu s-a mai întâmplat niciodată.

Ce spune? Ce ton are vocea ei? Există ceva ce nu ai înțeles pe deplin?

Mintea ta probabil va rătăci în altă parte. E în regulă. Când observi asta, revino la ascultare.

Când te confrunți cu o problemă, observă tentația de a găsi imediat un răspuns. Poate te lupți cu un blocaj creativ, o conversație dificilă sau o decizie greu de luat.

Poate umerii ți se relaxează. Poate te simți inconfortabil. Poate începe să apară o altă posibilitate.

Nu trebuie să te prefaci că incertitudinea e plăcută. Exercițiul e să devii puțin mai dispusă să o trăiești fără nevoia imediată de a o rezolva.

Uneori, când renunțăm la pretenția unui răspuns instant, oferim curiozității și creativității puțin mai mult spațiu.

Înapoi în parc, băiețelul a făcut, în cele din urmă, o buclă largă și șovăitoare la capătul aleii. Cumva, a reușit să evite balta.

Mama lui a râs în timp ce el pedala, iar el părea încântat de sine.

Fetița cu cizme de cauciuc a mai făcut o ultimă stropire înainte ca mama ei să reușească să o convingă să plece.

Era o dimineață obișnuită. Nicio ocazie specială. Doar părinți, copii și bălți de noroi.

Și totuși, m-am trezit întrebându-mă câte lucruri îmi scapă din viață atunci când presupun că am mai văzut totul.

Mintea de începător — sau, mai degrabă, inima-minte de începător — nu înseamnă să faci fiecare moment special.

Înseamnă să oferi unui moment obișnuit suficientă atenție și grijă, pentru ca el să dezvăluie ceea ce de obicei trecem cu vederea.

Așa că, data viitoare când ieși la plimbare, îți faci cafeaua de dimineață sau vorbești cu cineva drag, vezi ce se întâmplă dacă te lași puțin să nu știi deja.

Sursă: Mindful (mindful.org)