Când mindfulness-ul pare că nu funcționează deloc

Ai practicat mindfulness sperând că, în sfârșit, vei dormi mai bine, anxietatea va dispărea și poate chiar vei scăpa de kilogramele în plus? Dacă da, nu ești singura. Mulți dintre noi ajungem la mindfulness cu așteptarea secretă că ne va “repara”, nu că ne va ajuta să trăim mai conștient tot ce vine și tot ce trece.

Sunt psihoterapeut și profesoară de mindfulness de zeci de ani. Dar undeva, în adâncul sufletului, mi-am dorit mereu să fac stand-up comedy. Părea distractiv. Și, oricum, aveam practica mea de mindfulness ca plasă de siguranță. Ce ar fi putut să meargă prost?

Așa că, atunci când mi s-a oferit ocazia să urc pe scenă, cu doar câteva ore înainte de spectacol, am fost surprinsă neplăcut să descopăr că a fi prezentă însemna, de fapt, să fiu pe deplin conștientă de cât de tare mă panicam.

Nu așa trebuia să meargă! Nu era practica mea menită să mă protejeze de frică, rușine și acel sentiment sâcâitor că urmează să se întâmple ceva groaznic?

Viața e oricum destul de grea. Am văzut proiecte în care am investit enorm eșuând, oameni dragi plecând dintre noi în ciuda grijii pe care le-am purtat-o. Chiar și oglinda pare uneori să mă judece, mai ales acum când tratamentele pentru slăbit promit transformări rapide și vizibile.

Nu spun că medicația nu poate fi soluția potrivită pentru unele femei — efectele ei pot fi, într-adevăr, vizibile rapid. Dar mindfulness-ul e altceva. Nu vine sub formă de pastilă, iar la început, practicat corect, s-ar putea chiar să-ți amplifice gândurile și emoțiile în loc să le liniștească.

Pe măsură ce se apropia momentul urcării pe scenă, dorința mea de a fugi creștea proporțional. Simțeam că mă sufoc sub propria frică. Așa că, disperată, am făcut singurul lucru pe care îl știam bine: am practicat mindfulness. Nu ca să scap de frică, ci ca să-mi fac loc să respir, chiar și atunci când simțeam că sunt atacată din toate părțile.

Am început prin a simți senzația fizică de contact cu scaunul pe care stăteam. Acest simplu gest mi-a mutat atenția de la gândurile anxioase. Apoi mi-am îndreptat atenția spre mișcarea blândă a respirației.

Concentrarea pe respirație, în loc de gândurile panicate, mi-a oferit acel mic spațiu de manevră — suficient cât să pot privi lucrurile cu curiozitate, ca un observator detașat, în loc să mă las complet copleșită.

Cu timpul, am observat ceva — și poate ai observat și tu: atunci când exersezi să-ți privești gândurile, în loc să le crezi automat, apare un scenariu familiar, neplăcut, care revine ori de câte ori ești stresată. Aceste gânduri par extrem de reale și convingătoare.

Poate îți spun că ești un impostor, că vei eșua, că oamenii din jur nu te vor plăcea. Poate te imaginezi făcând de râs sau prăbușindu-te emoțional. Intensitatea acestor gânduri e chiar ceea ce le face atât de credibile.

Ca psihoterapeut, aud frecvent astfel de gânduri anxioase de la clientele mele și le invit să le observe ca pe niște “gânduri automate negative” — ceea ce în terapie numim ANT-uri (de la engleză, automatic negative thoughts). Sunt gândurile reactive care apar când ne simțim amenințate, speriate sau stresate, revenind mereu în fața stresului, aproape ca un scenariu memorat.

Cultivarea conștientizării te poate ajuta să observi că gândurile rareori vin singure. Vin la pachet cu emoții, care trimit propriile semnale de alarmă și adaugă la senzația de haos interior. Iar partea mai puțin plăcută este că poți începe să observi cum aceste gânduri și emoții se manifestă și în corp — de exemplu, mușchii care se încordează brusc, ca și cum corpul s-ar pregăti să fugă.

Când ANT-urile încep să te macine, practica mindfulness te ajută să le recunoști pe rând, ca pe niște gânduri obișnuite, dureroase, dar în esență lipsite de putere reală asupra ta. E în regulă. Vor apărea, vrei sau nu. Poți să le oferi înțelegere și spațiu, lăsându-le să treacă mai departe.

Iată însă un lucru important: uneori, după ce recunoști ANT-urile, simți emoțiile năvălind și observi cum corpul e copleșit de stres, constați că practica de mindfulness nu a alungat nimic din toate astea! Frica, furia, epuizarea sunt tot acolo. Dezamăgitor, nu? Și te gândești imediat: practica mea a EȘUAT.

Dar chiar a eșuat? Practica de mindfulness nu ți-a promis niciodată să elimine emoțiile neplăcute — ci doar să-ți dezvolte conștientizarea. Observând gândurile tulburătoare, emoțiile agitate și senzațiile corporale, poți folosi această conștientizare ca să fii blândă și înțelegătoare cu tine însăți, ceea ce liniștește semnificativ apele interioare.

Practica mea m-a ajutat să înfrunt aceste forțe care păreau că vor să mă doboare, iar, ca în cazul oricărui bully, atunci când le privești în față, par mult mai puțin înfricoșătoare.

Când am pășit, în cele din urmă, pe scenă, spre surprinderea mea, teroarea s-a mai potolit și am simțit că sunt în ochiul furtunii. Rămăsese o urmă de frică, știind că oricând totul putea să se prăbușească, dar practica mea m-a ajutat să rămân prezentă și să surf pe valul acelei experiențe minunate și haotice deopotrivă — cu tot cu plăcut și neplăcut. Atât timp cât am rămas prezentă și conectată cu publicul, totul a funcționat și am râs împreună.

Mi-a amintit cât de mult ne putem influența reciproc doar prezentând-ne, așa cum suntem. Nu trebuia să fiu cea mai bună comediantă. Trebuia doar să fiu suficient de curajoasă încât să rămân deschisă la orice ar fi urmat. Și, exact asta mă învață practica mea, iar și iar.

Mindfulness-ul nu face automat ca lucrurile să se simtă mai bine și nu înseamnă că nu-ți vei mai pierde cumpătul — eu, una, mi-l pierd regulat când oamenii nu fac ce vreau! Dar mindfulness-ul înseamnă să întâmpini momentele dificile ale vieții alegând să rămâi deschisă și curioasă, în loc să te închizi defensiv sau să te agăți de vechile obiceiuri. Și când totuși reacționăm sau ne închidem, conștientizarea ne oferă șansa să observăm asta și să o luăm de la capăt.

Un instrument practic pe care ți-l recomand este “spațiul de respirație de trei minute”, inspirat din terapia cognitivă bazată pe mindfulness (MBCT). E scurt, ușor de reținut și îl poți folosi oriunde ai nevoie de puțin spațiu pentru a respira și a privi lucrurile dintr-un alt unghi — la birou, înainte de o discuție tensionată sau chiar înainte să urci pe o “scenă” a ta, oricare ar fi aceasta.

Sursă: Mindful (mindful.org)