Timp liber

Mai puține drumuri și mai multe servicii digitale. Cartea electronică de identitate se eliberează și în Voluntari

Locuitorii din Voluntari au acces la noua carte electronică de identitate, cu programare exclusiv online prin HUB Servicii al MAI. Cererea poate fi depusă la orice serviciu disponibil, indiferent de domiciliu.

În oraș există două sedii: Bulevardul Voluntari nr. 74, telefon 031.437.05.91, și Erou Iancu Nicolae nr. 103 bis, Jolie Ville Pipera, telefon 031.425.10.33.

Pentru schimbarea actului sunt necesare documentele de stare civilă și, când este cazul, dovada domiciliului și acordul proprietarului. Pentru copiii sub 14 ani se prezintă certificatul de naștere, actele părinților și acordul ambilor părinți.

Prima CEI este gratuită după împlinirea vârstei de 14 ani. Pentru copiii mai mici costă 70 de lei, cu excepția ultimelor 30 de zile înaintea aniversării. Tot 70 de lei costă un nou document după pierdere sau schimbarea datelor.

Cartea poate fi folosită în călătoriile din UE, pentru autentificare și acces la servicii digitale. Din 1 august 2026, persoanele care nu se pot deplasa din motive medicale pot solicita preluarea cererii la domiciliu.

Distribuie
Facebook WhatsApp Telegram X

Citește și