Alice în Țara Minunilor, o poveste care fascinează de 160 de ani

Sunt povești care nu îmbătrânesc niciodată, iar Alice în Țara Minunilor este, fără îndoială, una dintre ele. Chiar dacă anul acesta se împlinesc 75 de ani de la premiera animației Disney din 1951, universul creat de Lewis Carroll continuă să inspire artiști din toate colțurile lumii, de la muzicieni la designeri de jocuri video. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce revenim mereu la povestea acestei fetițe curioase care cade într-o gaură de iepure, hai să descoperim împreună răspunsul.

Puțină lume știe că filmul Disney din 1951, cel pe care mulți dintre noi l-am văzut în copilărie, nu a fost deloc primit cu brațele deschise la lansare. Publicul nu s-a înghesuit la cinema, iar fanii cărților originale au criticat dur adaptarea, considerând că „americanizarea” poveștii a diluat mult din umorul satiric și logica absurdă a textului lui Carroll. Personaje și episoade esențiale, precum Jabberwocky, au fost eliminate din scenariu odată ce s-a renunțat la ideea inițială de a combina animația cu secvențe live-action.

Interesant e că povestea lui Alice avea să fie, de fapt, primul proiect mare al lui Walt Disney. Încă din 1923, pe când lucra la un mic studio din Kansas, el realizase un scurtmetraj numit Alice’s Wonderland. Iar în anii ’30 a existat chiar și un plan de a o aduce pe marea actriță Mary Pickford în rolul lui Alice, interacționând cu personaje animate. Din acel proiect nefinalizat a rămas doar o scurtă variațiune cu Mickey Mouse, Thru the Mirror (1936), înainte ca Disney să se orienteze spre Alba ca Zăpada.

Ce face, de fapt, ca această poveste să rămână relevantă an de an? Probabil o combinație fericită: personaje memorabile, logica ei răsturnată, care ne surprinde mereu, și acele straturi de simbolistică pe care fiecare generație le interpretează diferit. Alice, inspirată de o fetiță reală pe care Carroll o îndrăgea, Alice Liddell, a fost tradusă în aproape 200 de limbi și a devenit un fel de canava culturală pe care artiștii din toate domeniile au brodat mii de variațiuni.

În literatură, influențe din Alice apar la autori de calibrul lui James Joyce (Finnegans Wake), Vladimir Nabokov, filosoful Gilles Deleuze sau Paul Auster. Mai recent, autoare precum Gena Showalter (White Rabbit Chronicles) sau Audrey Brice au reinterpretat personajele într-o cheie horror, transformând Iepurele Alb sau Pălărierul Nebun în figuri sumbre și intense.

Dacă ești pasionată de benzi desenate sau manga, vei recunoaște ecouri din Alice și acolo — de la episoade din The Simpsons și multiversul Batman, până la seriile japoneze semnate de artiste precum Jun Mochizuki sau Kaori Yuki. E fascinant cum aceleași personaje capătă cu totul alte sensuri în funcție de cultura care le reinterpretează.

Partea vizuală a poveștii merită și ea o mențiune specială. Salvador Dalí a ilustrat o ediție de lux a cărții în 1969, deși publicul larg a putut vedea acele heliogravuri abia în 2015. Alți artiști mari, precum Max Ernst sau Yayoi Kusama, au avut propriile lor viziuni despre Alice, fiecare la fel de surprinzătoare.

Cinematografia a dus povestea mai departe, de la Terry Gilliam la Tim Burton, ale cărui adaptări din 2010 și 2016 au adus universul lui Carroll unei noi generații. Și dacă te gândeai că zombii nu au nimic de-a face cu Țara Minunilor, seria Resident Evil își ia numele chiar de la personajul Alice.

Muzica Pop a îmbrățișat și ea povestea din plin. De la Neil Sedaka în anii ’60, până la Taylor Swift (Wonderland, 2014) și Lady Gaga (Alice, 2020), artiștii contemporani continuă să se joace cu simbolurile din Țara Minunilor. Găsim ecouri și în Rock psihedelic — gândește-te la White Rabbit al trupei Jefferson Airplane sau la Lucy in the Sky with Diamonds al celor de la The Beatles.

Teatrul și opera nu au rămas nici ele indiferente. Primul musical Alice a avut premiera la Londra încă din 1886, iar în ultimele decenii au apărut spectacole de balet și opere memorabile, inclusiv două lucrări remarcabile create în Australia și Coreea de Sud.

Dacă vrei să te reconectezi cu magia acestei povești, câteva idei simple: redescoperă cartea originală, cu ilustrațiile ei clasice, urmărește o adaptare pe care nu ai mai văzut-o (poate versiunea lui Tim Burton, dacă ai crescut doar cu Disney) sau explorează un album inspirat de Alice, precum cel al lui Tom Waits. E o poveste suficient de bogată încât să găsești mereu un unghi nou de a te bucura de ea.

Poate că explicația definitivă pentru longevitatea acestei povești nu există și nici nu trebuie să existe. Așa cum spune Pisica de Cheshire, „suntem cu toții puțin nebuni aici” — iar poate tocmai acest amestec de absurd și înțelepciune este motivul pentru care Alice continuă să ne fascineze, generație după generație.

Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)