Cazino Mon Amour: spectacolul verii 2026 la Constanța

Dacă te-ai întrebat vreodată cum ar fi să asişti la un spectacol care îmbină teatrul dramatic, cabaretul şi muzica live într-un cadru de poveste, vara asta ai ocazia perfectă. Cazinoul din Constanța devine gazda unui eveniment artistic spectaculos: „Cazino Mon Amour”, o producție originală care promite să fie una dintre experiențele culturale de neuitat ale sezonului.
Spectacolul se desfăşoară în fiecare joi şi vineri, din 4 iunie până pe 6 septembrie 2026, transformând clădirea emblematică de la malul mării într-o scenă vie, plină de mister şi seducție. Dacă îți place să descoperi locuri cu poveste şi să te laşi purtată de emoții autentice, asta e o experiență pe care să o notezi în calendar.
Povestea e captivantă: Mona, o tânără care visează la o viață diferită, este atrasă în lumea fascinantă a Cazinoului — un personaj viu, cu puteri supranaturale, capabil să influențeze destinele. Călătoria ei traversează patru epoci, de la Belle Époque până în zilele noastre, într-un univers dominat de eleganță, lux şi transformare personală.
Distribuția reuneşte actori consacrați ai teatrelor importante din România, premianți UNITER, precum Lucian Ionescu, Ştefan Mihai, Mirela Pană, Andrei Bibire şi Mara Tătar. Momentele muzicale speciale sunt susținute de Julie Mayaya, Ana Maria Roşu şi Alina Crişan, iar muzica live e interpretată de un band dirijat de Daniel Jinga, directorul Operei Naționale Bucureşti.
Ce face acest spectacol cu adevărat special? Amploarea producției: opt dansatori, actori, dive şi muzicieni creează un univers fluid, susținut de videomapping sincronizat şi o scenografie care valorifică arhitectura unică a clădirii. Costumele marchează fiecare epocă prin stiluri distincte — de la eleganța aristocratică a Belle Époque, la glamourul interbelic şi opulența contemporană.
Sfatul meu practic: rezervă-ți biletele din timp. Reprezentațiile din iunie beneficiază de o reducere early bird de 20%, în limita locurilor disponibile. E genul de spectacol la care merită să te pregăteşti ca pentru o seară specială — îmbracă-te elegant, ia-ți prietenele sau partenerul şi bucură-te de o experiență imersivă, cinematică, care te va transporta în altă lume.
De la redeschiderea oficială din mai 2025, peste 240.000 de vizitatori au trecut pragul Cazinoului din Constanța. Clădirea a devenit un reper cultural al României, deschis publicului local şi internațional, cu un program divers şi atractiv.
„Cazino Mon Amour” are ambiția de a deveni unul dintre must-see-urile verii — o experiență spectaculoasă care cucereşte prin emoție, atmosferă şi intensitate. Dacă îți place să combini relaxarea de la mare cu momente culturale rafinate, asta e ocazia perfectă să descoperi magia Cazinoului într-o formă complet nouă.