Minotaur, filmul care rupe masca perfecțiunii

Dacă în ultima vreme tot cauți un film care să îți dea de gândit mult timp după ce se termină generic, cred că am găsit exact ce îți trebuie pentru o seară de weekend. Se numește Minotaur, poartă semnătura regizorului Andrey Zvyagintsev și a câștigat Marele Premiu la Cannes anul acesta. În România ajunge pe marile ecrane pe 13 noiembrie, iar eu îți recomand să îl prinzi cât încă rulează la cinema, pentru că e genul de thriller care are nevoie de sala întunecată și de liniște totală ca să te prindă complet.

Povestea pleacă de la ceva aparent banal: o căsnicie care pare perfectă din exterior. Gleb, personajul principal, este un om de afaceri de succes, cu o viață atent construită, cărămidă cu cărămidă. Doar că, la fel ca într-un joc de domino, o mică fisură declanșează o reacție în lanț de revelații tot mai tulburătoare. Cea mai dureroasă dintre ele? Soția lui, Galina, îl înșală. De aici, Gleb alunecă într-o spirală din care pare tot mai greu să mai iasă, prins între presiunile de la muncă și suspiciunile care îi macină relația.

Ce face filmul cu adevărat special este felul în care regizorul țese, printre firele acestei povești de infidelitate, o critică fină și extrem de inteligentă la adresa societății ruse de după începerea războiului din Ucraina. Zvyagintsev, cunoscut pentru filme precum Loveless și Leviathan, ambele nominalizate la Oscar, are talentul rar de a strecura mesaje politice puternice în decoruri aparent domestice. Uneori observi imediat aluziile la război, alteori trebuie să fii cu ochii și urechile ciulite la detalii din dialoguri sau din fundal. Tocmai acolo se ascunde cel mai tulburător lucru: felul firesc, aproape indiferent, în care violența și suferința devin parte din normalitate.

Titlul filmului nu e deloc întâmplător. Trimiterea la mitologia greacă, la labirintul Minotaurului, spune totul despre starea lui Gleb: se simte prins într-un labirint emoțional și moral din care nu știe dacă mai poate ieși sau dacă e deja prea târziu.

Dacă mergi la acest film, îți recomand să nu te grăbești după ce se termină. Stai un pic în fotoliu, lasă imaginile să se așeze. E genul de poveste care te face să te întrebi cât de bine îi cunoști cu adevărat pe oamenii din jurul tău și, mai ales, cât de ușor se poate prăbuși o viață care părea construită pe fundații solide. Perfect pentru o seară de reflecție, ideal dacă îți place cinema-ul de calitate care nu îți oferă răspunsuri ușoare, ci te lasă să le cauți singură.

Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)