Puterea râsului: ce ne învață teatrul despre noi înșine

Am o bănuială, dragele mele: uneori avem nevoie de teatru mai mult decât suntem dispuse să recunoaștem. Nu neapărat pentru o poveste extraordinară sau pentru o revelație care să ne schimbe viața. Uneori avem nevoie doar să ieșim din casă, să ne așezăm lângă alți oameni și să râdem. Să uităm, măcar pentru o seară, de lucrurile pe care le avem de rezolvat, de telefoanele care sună întruna și de personajul foarte serios pe care îl jucăm zilnic, fără să fi dat vreodată o probă pentru el.

Fac teatru de aproape 25 de ani și, dacă am învățat ceva în tot acest timp, este că oamenii nu vin la teatru doar pentru spectacol. Vin și pentru ceea ce se întâmplă cu ei în timpul spectacolului — pentru emoția împărtășită cu un necunoscut, pentru replica în care se recăsesc, pentru clipa în care râd sau plâng și realizează că nu sunt singurii care au trecut prin ceva asemănător. Poate că aici începe una dintre cele mai frumoase forme de inteligență: capacitatea de a ne recunoaște pe noi înșine în povestea altcuiva.

Umorul nu ne face mai puțin serioase, ci mai umane

Trăim o perioadă în care analizăm totul, căutăm explicații și ne construim versiuni cât mai bune ale noastre. Vrem să fim eficiente, echilibrate, performante, să avem răspunsuri la toate. Dar viața are un talent extraordinar de a nu respecta planurile noastre. Și atunci, ce facem? Uneori ne încruntăm. Alteori încercăm să controlăm și mai mult lucrurile. Și, dacă avem noroc, ne oprim și râdem.

Umorul nu rezolvă toate problemele — ar fi minunat, dar atunci psihologii ar avea un program mult mai liber. Însă umorul ne poate schimba felul în care privim o problemă. Ne oferă distanța de care avem nevoie ca să nu ne confundăm complet cu ea. O comedie bună nu înseamnă doar poante, ci observație, inteligență, ritm și o sinceritate pe care o suportăm mai ușor atunci când vine la pachet cu râsul. Râdem de încurcăturile personajelor și, după câteva minute, realizăm că am făcut exact același lucru. Râdem de orgolii, de gelozii, de nevoia de a avea mereu dreptate. Și, pentru câteva clipe, ne permitem să fim mai îngăduitoare cu noi însene. Nu e puțin lucru.

Sfat practic: data viitoare când simți că te sufocă stresul cotidian, încearcă să-ți rezervi două ore pentru o comedie — la teatru, la film sau chiar un stand-up pe scurt, între prietene. E o formă simplă și eficientă de resetare emoțională.

Teatrul ne scoate din rolurile pe care le jucăm zilnic

În fiecare zi interpretăm roluri. Suntem mame, partenere, colege, prietene, femei care trebuie mereu să știe ce fac și încotro merg. Uneori rolurile ne vin firesc, alteori ne strâng puțin, dar ne este greu să recunoaștem asta. La teatru avem ocazia să privim alte vieți fără obligația de a le judeca. Putem înțelege o reacție înainte de a o condamna. Putem descoperi că în spatele unui comportament ridicol se ascunde o teamă foarte omenească.

Aceasta este una dintre întâlnirile frumoase dintre teatru și dezvoltarea personală. Nu plecăm neapărat cu o lecție scrisă pe o foaie, nici nu trebuie să transformăm fiecare spectacol într-o ședință de terapie. Uneori e suficient să plecăm cu o întrebare, cu o perspectivă nouă sau cu dorința de a avea, în sfârșit, o conversație pe care tot o amânam. Alteori plecăm pur și simplu mai vesele decât am venit. Și mi se pare la fel de important — nu orice experiență frumoasă trebuie să ne schimbe viața. Unele trebuie doar să ne-o facă un pic mai frumoasă.

O nouă stagiune, cu ușa larg deschisă

La Teatrul InDArt ne pregătim să deschidem o nouă stagiune. După ani de spectacole, proiecte și întâlniri cu oameni foarte diferiți, am rămas cu aceeași convingere: teatrul se întâmplă cu adevărat atunci când există cineva care spune o poveste și cineva dispus să o primească. Stagiunea pornește cu două comedii, pe 24 și 25 octombrie, la Teatrul Infinit din București.

Pe 24 octombrie, de la ora 19:30, vă așteptăm la „Casă, Dulce Haos”. Pe 25 octombrie, tot de la ora 19:30, la „Cu Dragoste, de Dincolo”. Sunt două întâlniri cu umorul, cu relațiile dintre oameni și cu acele situații în care viața pare să fi improvizat fără să ne anunțe — ceea ce, dacă mă întrebați pe mine, face parte din farmecul ei.

Mi-ar plăcea ca oamenii să vină la aceste spectacole fără presiunea de a învăța ceva anume sau de a pleca mai înțelepți decât au venit. Să vină curioase, cu prietenele, cu partenerii, cu oamenii alături de care râd ușor sau cu cei cu care poate ar avea nevoie să râdă puțin mai des. Pentru că teatrul nu trebuie să fie solemn ca să fie valoros. O comedie poate fi inteligentă fără să fie pretențioasă, profundă fără să fie apăsătoare și emoționantă fără să ne ceară să ne ascundem zâmbetul.

Până la urmă, tot despre noi, oamenii, este vorba

Am ajuns să cred că una dintre marile noastre nevoi este să fim împreună fără să avem mereu ceva de demonstrat. Să stăm una lângă alta fără să ne comparăm. Să ne bucurăm de aceeași poveste, să râdem în același timp, chiar dacă venim din lumi diferite. Într-o sală de teatru, pentru câteva zeci de minute sau pentru câteva ore, diferențele acestea trec în plan secund. Nu mai contează ce facem, ce funcție avem sau cât de bine ne descurcăm în viața de zi cu zi. Contează doar că suntem acolo, împreună.

Poate că aceasta este una dintre formele frumoase ale dezvoltării personale: să fim mai atente la ceilalți, mai curioase, mai puțin grăbite să punem etichete și ceva mai dispuse să ne bucurăm de lucrurile simple.

Invitația mea e simplă: mergeți la teatru. Nu pentru că trebuie, ci pentru că avem nevoie, din când în când, să ieșim din ritmul nostru și să ne întâlnim cu ceilalți într-un loc în care emoția, inteligența și umorul au voie să stea la aceeași masă. Și, dacă se poate, să mai și râdem — unele cu altele, nu unele de altele.

Sursă: Revista PSYCHOLOGIES Romania (psychologies.ro)