Godzilla 1998 vs 2014: ce variantă merită un maraton de film

Dacă ai o seară liberă și vrei un film care să nu-ți ceară prea multă energie mentală, dar să-ți ofere spectacol garantat, Godzilla e mereu o alegere sigură. Întrebarea e: pe care variantă o alegi? Cea din 1998, semnată Roland Emmerich, sau reboot-ul din 2014 al lui Gareth Edwards? Hai să vedem ce diferențiază cele două producții și care merită locul de cinste în lista ta de “seri de relaxare cu popcorn”.
Compania japoneză Toho a creat personajul Godzilla și l-a plimbat prin 29 de filme de-a lungul deceniilor, devenind un adevărat fenomen cultural. În 2004, la aniversarea a 50 de ani de la nașterea personajului, Toho a decis o pauză de un deceniu, mai ales că drepturile americanilor de la Tristar, cei din spatele filmului lui Emmerich, expiraseră. Așa se face că abia în 2014, regizorul britanic Gareth Edwards a readus franciza în atenția publicului.
Filmul din 2014 pornește de la o idee familiară: o bombă nucleară detonată în 1954 coincide cu apariția unei creaturi uriașe din ocean. Ani mai târziu, oamenii de știință descoperă alte organisme gigantice, numite MUTO, care se hrănesc cu radiații și decid să se “cupleze” chiar în Chinatown-ul din San Francisco. Singurul capabil să le facă față? Chiar Godzilla.
Povestea se construiește în jurul familiei Brody, cu Bryan Cranston, Juliette Binoche, Aaron Taylor-Johnson și Elizabeth Olsen în distribuție. Vizual, filmul impresionează, însă personajele rămân, din păcate, destul de șterse. Te simți mai degrabă spectator la un meci de monștri decât parte dintr-o poveste care să te emoționeze cu adevărat. Iar ironia e că, deși poartă numele Godzilla, creatura pare să aibă un rol secundar în propriul film.
Pe de altă parte, varianta din 1998 e exact opusul: nu se ia deloc în serios, are umor din belșug și șopârla e peste tot, interacționând constant cu personajele umane. Da, a fost criticat dur la lansare – pentru că s-a inspirat vizibil din “Jurassic Park”, pentru alegerea discutabilă a traseului monstrului spre New York în loc de Coasta de Vest, și pentru că a “denaturat” imaginea originală a personajului japonez. Criticile au fost, în mare parte, întemeiate, dar dacă privești filmul independent de moștenirea niponă, descoperi un produs tipic Roland Emmerich (gândește-te la “Independence Day” sau “The Day After Tomorrow”), plin de ironie și trimiteri satirice la cultul celebrității și la instituțiile americane.
Povestea urmărește un om de știință, Nick Tatopoulos (Matthew Broderick), chemat să investigheze urmele unui animal uriaș apărut brusc în Tahiti. Pe drum se intersectează cu un agent francez misterios (Jean Reno), în timp ce Godzilla, o creatură asexuată și gravidă, se îndreaptă spre New York cu planuri mărețe de reproducere. Avem acțiune, umor, un cameraman memorabil interpretat de Hank Azaria și efecte speciale care, surprinzător, încă rezistă testului timpului.
Sfatul meu pentru o seară perfectă de maraton: dacă vrei ceva relaxant, cu umor și acțiune fără pretenții, pornește cu Godzilla din 1998. Dacă preferi un spectacol vizual mai serios, cu accent pe dramă umană și mai puțin pe monstru, varianta din 2014 e alegerea ta. Și dacă ai timp pentru amândouă, cu atât mai bine – le poți compara chiar tu și vedea cu care rezonezi mai mult.
Un detaliu amuzant: în ciuda criticilor primite, filmul lui Emmerich a generat propriul cult, iar japonezii de la Toho au ajuns să recunoască personajul creat de el ca entitate separată în universul Kaiju, numit chiar “Zilla”. Așa că, oricât de controversat ar fi fost la vremea lui, și-a câștigat un loc bine meritat în istoria genului.
Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)