Eugen Vaida: cum au început românii să prețuiască patrimoniul

Dacă ai călătorit prin satele românești și ai văzut biserici de lemn pe jumătate prăbușite sau case tradiționale lăsate pradă vremii, probabil ai simțit și tu un fior de regret. Vestea bună e că lucrurile încep să se schimbe, iar o mare parte din acest merit îi aparține lui Eugen Vaida, fondatorul „Ambulanței pentru Monumente” — o organizație care, de zece ani, se luptă să salveze bucățile de istorie ale țării noastre, una câte una.

Povestea lor e impresionantă: peste 140 de monumente și clădiri istorice puse în siguranță, cu ajutorul a peste 3.000 de voluntari, 50 de experți și 200 de parteneri și sponsori. Ce a început ca o inițiativă mică s-a transformat într-o rețea de zece organizații regionale, care lucrează umăr la umăr cu comunități, meșteri și autorități locale. Și, deși au adunat peste 20 de premii naționale și internaționale, Eugen Vaida spune că cea mai mare „răsplată” ar fi ca statul să se implice mai mult.

Un lucru frumos observat în ultimii ani este că tot mai mulți oameni de afaceri au început să investească timp și resurse în reconstrucția patrimoniului. Mulți dintre ei au devenit, practic, pasionați de clădirile tradiționale — unii chiar colecționari. Dar, așa cum subliniază Vaida, orice clădire are nevoie de o funcțiune reală, nu doar de o renovare frumoasă. Contactul direct cu comunitățile locale, cu meșterii și cu echipele de restaurare i-a ajutat pe acești oameni să înțeleagă mai bine problemele reale și să găsească soluții practice, nu doar simbolice.

Vestea bună e că și autoritățile locale și regionale au făcut progrese vizibile. Consiliile Județene Sălaj, Sibiu, Bihor și Alba, de exemplu, au creat fonduri speciale pentru conservarea monumentelor istorice. Problema, spune Vaida, este că multe autorități locale se simt descurajate pentru că nu cunosc procedurile de intervenție. Există încă teama că a avea un monument istoric „în curte” înseamnă bătăi de cap birocratice. Dar, odată ce documentația e gata și autorizațiile sunt obținute, lucrurile se schimbă: autoritățile capătă încredere și, de multe ori, continuă singure restaurarea.

La nivel central însă, situația e mai complicată. Au fost demarate proceduri pentru desființarea Institutului Național al Patrimoniului — principalul administrator al patrimoniului românesc — ceea ce arată, din păcate, o lipsă de interes față de organizațiile care lucrează direct pe teren.

Dacă ar avea puterea de decizie, Eugen Vaida ar schimba trei lucruri esențiale. În primul rând, ar asigura finanțarea legii prin care statul s-a angajat să salveze anual 100 de monumente istorice aflate în pericol — aproximativ două pe județ. Cadrul legal există, dar banii lipsesc. Monumentele de lemn sunt cele mai vulnerabile, pentru că materialele perisabile se degradează la fiecare 20-30 de ani, iar odată pierdute, nu mai pot fi recuperate.

În al doilea rând, ar vrea ca programul de finanțare al Secretariatului de Stat pentru Culte să sprijine mai multe biserici-monument istoric, cu ajutorul Bisericii Ortodoxe Române. Iar al treilea punct, poate cel mai practic, ține de parteneriatele public-private: comunitățile oferă cazare, autoritățile asigură materialele, iar echipele de voluntari și specialiști se ocupă de punerea în siguranță și documentație. Un model simplu, dar care funcționează surprinzător de bine.

Modelul „Ambulanței pentru Monumente” a devenit, între timp, un exemplu urmărit și din afara granițelor — au existat deja solicitări de a extinde metodologia în alte țări. Dincolo de salvarea clădirilor, proiectul a reușit să profesionalizeze specialiști, să reconecteze comunitățile cu propriul patrimoniu și să recupereze cunoștințe prețioase de la meșterii locali, multe pe cale de dispariție.

Cu bugete relativ mici — în medie 20.000-30.000 de euro per monument — impactul a fost uriaș. Problema, spune Vaida, e că statul nu poate gestiona singur toate aceste intervenții și ar avea nevoie de o cooperare mult mai strânsă cu ONG-urile, autoritățile locale și comunitățile. Deși există un program de finanțare prin Timbrul Monumentelor, sumele sunt încă prea mici, iar proprietarii ezită să investească din buzunarul propriu în documentație, fără siguranța că vor primi fonduri ulterior.

La început, cea mai mare provocare a fost să convingă autoritățile să le permită accesul la monumente. Acum, vestea bună e că mesajul circulă de la sine — de la primar la primar, de la preot la preot, de la proprietar la proprietar. Solicitările vin în valuri, comunitățile oferă masă și cazare, primăriile pun la dispoziție materiale, iar echipele, din păcate, nu mai fac față cererii tot mai mari.

Eugen Vaida visează la un sistem în care coordonarea tehnică și logistică să fie remunerată integral, nu doar susținută prin voluntariat — pentru că, oricât de frumos ar fi, voluntariatul are limitele lui. Ar fi nevoie de două poziții full-time în fiecare dintre cele zece ONG-uri implicate, dar resursele financiare lipsesc deocamdată. În prezent, echipele reușesc să salveze între 15 și 20 de monumente pe an și acoperă aproximativ 65% din suprafața țării — ceea ce înseamnă că previn pierderea a aproape 30% din ce s-ar degrada iremediabil în fiecare an.

Poate nu putem salva totul, dar impactul acestui proiect se vede clar în schimbarea de mentalitate: românii încep să-și privească altfel patrimoniul, să-l simtă ca pe ceva al lor, demn de grijă și respect. Iar asta, până la urmă, e cea mai importantă victorie.

Sursă: TimeOutBucuresti.ro