Dan Amariei, OCS: 30 de ani de muzică fără pauză

Sunt povești care te fac să crezi din nou în puterea încăpățânării frumoase. Iar cea a trupei Omul cu Șobolani e exact genul ăsta de poveste: aproape 30 de ani de cântat neîntrerupt, nouă albume, zeci de videoclipuri și o relație cu publicul care s-a transformat, dar nu s-a rupt niciodată.

Am stat de vorbă cu Dan Amariei, vocalistul și cofondatorul trupei, chiar înainte de aniversarea OCS 30, programată pentru vara lui 2027. Și, sincer, discuția cu el e o lecție bună pentru oricine simte că a renunțat prea ușor la un vis sau că se întreabă dacă mai merită să continue ceva ce iubește, chiar dacă nu aduce faimă sau bani peste noapte.

Cel mai nou album al trupei, „Distopia (povești de adormit părinți)”, a ieșit din studio încărcat cu anxietățile zilelor noastre — algoritmi, suprastimulare, polarizare — și a pornit deja la drum, în turneu. Următoarele opriri sunt pe 7 noiembrie la Teatrul Nației din Ploiești, pe 19 noiembrie la Legend, în Iași, și pe 27 decembrie la Expirat, în București.

Începuturile și norocul de a găsi oamenii potriviți

Dan își amintește cu drag de perioada Atomic TV, postul care le-a dat prima șansă reală. „Au fost acolo niște oameni foarte mișto, care ne-au dat încredere și ne-au alimentat entuziasmul”, povestește el. Fără acel sprijin, recunoaște, lucrurile ar fi putut arăta cu totul altfel pentru o trupă tânără, fără conexiuni și fără un radio dispus să le promoveze muzica ieșită din tiparele mainstream.

E o lecție valabilă dincolo de muzică: uneori, drumul spre împlinirea unui vis depinde și de oamenii care cred în tine înainte ca lumea să o facă. Dacă ai un proiect de suflet, caută-ți acei oameni — mentori, comunități, chiar și un singur om care te susține necondiționat poate face diferența.

Succesul nu înseamnă mereu bani în bancă

Una dintre cele mai sincere mărturisiri ale lui Dan e despre relația dintre vizibilitate și câștig financiar. „Nici acum nu cred că suntem o trupă mainstream”, spune el, povestind că a lucrat 18 ani în advertising ca să se poată întreține, abia în ultimii opt ani reușind să trăiască parțial din muzică.

E un gând pe care multe dintre noi îl cunoaștem bine, mai ales cele care alegem o carieră sau un hobby din pasiune, nu neapărat din calcul financiar. Dan ne reamintește că succesul nu are o singură definiție — și că a rămâne fidelă propriilor valori, chiar dacă asta înseamnă un drum mai lung și mai greu, poate fi la fel de valoros ca un cont bancar gras.

Secretul longevității: încăpățânarea bună

Întrebat ce face ca un proiect să reziste trei decenii, Dan răspunde fără ezitare: „Cred că este vorba pur și simplu de o încăpățânare și de o atitudine determinată și determinantă. Noi nu ne-am oprit în ăștia aproape 30 de ani.”

Nu au existat pauze, nici măcar de o lună. Această constanță, spune el, nu vine dintr-o strategie calculată, ci dintr-o nevoie sinceră de a crea. „E proiectul meu de suflet, e copilul meu, practic, și n-aș putea să fac altceva în afară de chestia asta”, mărturisește.

Dacă ai vreodată senzația că un proiect personal — fie că e vorba de scris, pictură, grădinărit sau orice altă pasiune — nu merită continuat pentru că nu „produce” rezultate vizibile imediat, povestea asta e o reamintire bună: continuitatea, nu perfecțiunea, e cea care construiește ceva durabil în timp.

De la „Razna” la „Distopia”: cum rămâi relevantă fără să te schimbi radical

Un lucru fascinant pe care Dan îl observă este cât de puțin s-au schimbat versurile lui în aproape 30 de ani — nu pentru că nu a evoluat, ci pentru că, spune el, „nici societatea nu s-a schimbat foarte mult”. Albumul din 1998-1999, „Razna”, și cel din 2026, „Distopia”, vorbesc practic despre aceleași angoase sociale, doar îmbrăcate altfel.

Titlul noului album, cu paranteza „povești de adormit părinți”, are o semnificație specială: trupa cântă deja pentru a treia generație de fani. Copiii celor care ascultau OCS acum trei decenii vin acum la concerte și, de multe ori, ei sunt cei care își aduc părinții, nu invers. „Copiii știu mai multe versuri decât părinții lor. Și chiar decât mine”, glumește Dan.

Album ca experiență completă, nu doar single-uri

Într-o eră a pieselor gândite să devină virale, OCS a ales să construiască albume ca povești întregi. „Distopia” s-a format treptat, din single-uri lansate de-a lungul anilor, până când Dan a observat firul comun care le lega: disfuncționalitatea socială pe care o trăim cu toții.

Pentru cine iubește experiența fizică a muzicii — coperta, versurile tipărite, ritualul de a asculta un album de la un capăt la altul — albumul e disponibil în casetă, CD și vinyl, de pe site-ul trupei și de la un magazin specializat din București. E o reamintire plăcută că, uneori, încetinirea și savurarea unui lucru în întregime pot fi la fel de valoroase ca orice conținut rapid consumat pe telefon.

Emoția care nu dispare niciodată

Deși are trei decenii de scenă în spate, Dan mărturisește că emoția rămâne neschimbată: „Eu am emoții de 30 de ani încontinuu, fără oprire, fără nicio modificare.” E un gând liniștitor pentru oricine crede că experiența elimină teama — uneori, pur și simplu înveți să convietuiești cu ea, fără să te lase vreodată complet.

Turneul „Distopia” continuă în lunile următoare, iar trupa pregătește deja planuri pentru aniversarea OCS 30, în 2027: un videoclip nou la începutul anului și un vinyl aniversar cu piese reinterpretate live alături de un cvartet. Un bun motiv să rămânem cu ochii pe calendarul de concerte, mai ales dacă suntem genul care apreciază muzica autentică, fără compromisuri.

Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)