Curiozitatea care devine experiență de bine

Despre întâlniri, ascultare și felul în care ne întoarcem atenția către noi înșine.

Sunt experiențe pe care le înțelegem mai bine după ce s-au încheiat, atunci când ritmul zilei încetinește și avem, în sfârșit, răgazul să privim înapoi la ce s-a întâmplat. Așa au rămas pentru mine cele două zile petrecute la un festival dedicat stării de bine: intense, surprinzătoare și, mai ales, pline de întâlniri autentice.

Am văzut oameni foarte diferiți oprindu-se, întrebând, curioși să afle mai mult. Pentru mulți dintre ei, o metodă de relaxare precum reflexoterapia facială era ceva complet nou. Curiozitatea cu care s-au apropiat de ea mi-a amintit, încă o dată, cât de diferit putem ajunge fiecare dintre noi să ne îndreptăm atenția către propriul corp.

La început veneau întrebările practice: ce este, cum decurge o ședință, ce presupune metoda. Apoi, pentru cei care au ales să încerce, întrebările au lăsat treptat loc senzațiilor. Iar în acel moment am realizat că explicația nu este singura formă de cunoaștere — uneori, corpul știe lucruri pe care mintea nu le poate încă pune în cuvinte.

Când atenția se întoarce către corp

În viața de zi cu zi suntem obișnuite să ne îndreptăm atenția mai ales spre exterior: ce avem de făcut, cui trebuie să răspundem, ce probleme trebuie rezolvate. Trecem cu ușurință de la o grijă la alta și, fără să ne dăm seama, corpul rămâne adesea undeva în plan secund. Până când ceva ne obligă să îl observăm.

Poate fi o tensiune în umeri, o oboseală persistentă, un disconfort sau pur și simplu senzația că avem nevoie să încetinim puțin. Dar relația cu propriul corp nu începe abia în acel moment — corpul ne însoțește permanent, prin respirație, postură, ritmul mișcărilor, felul în care acumulăm tensiune sau reușim, uneori, să o eliberăm.

Un mic exercițiu pe care îl poți încerca chiar acum: oprește-te pentru un minut, respiră de trei ori mai lent decât de obicei și observă, fără să judeci, ce simți în corp — unde e tensiune, unde e relaxare. Nu trebuie să faci nimic cu informația asta. E suficient să o observi.

O experiență înaintea unei explicații

Lucrând cu oamenii de-a lungul timpului, am învățat că există lucruri pe care le putem explica foarte bine în cuvinte și altele care capătă sens abia atunci când sunt trăite. Acest festival mi-a oferit din nou ocazia să văd această diferență cu ochii mei.

Unii dintre cei care s-au apropiat au venit din simplă curiozitate. Alții au fost atrași de o metodă necunoscută. Au existat femei care au revenit a doua zi, altele care au povestit ce au simțit și altele care au preferat, pur și simplu, să rămână câteva clipe cu propria experiență, fără să o comenteze.

Niciuna dintre aceste reacții nu e mai „bună” decât alta. Felul în care ne raportăm la propriul corp este profund personal. Nu există o senzație corectă și nici obligația de a descoperi ceva extraordinar. Există, înainte de toate, disponibilitatea de a fi atente la ce simțim.

Ceea ce rămâne, dincolo de festival

Privind acum în urmă, nu cred că această experiență poate fi redusă la numărul întâlnirilor, al conversațiilor sau al terapiilor încercate. Ceea ce mi-a rămas este, mai degrabă, deschiderea oamenilor: disponibilitatea lor de a se apropia de ceva necunoscut, de a pune întrebări și, uneori, de a renunța pentru câteva minute la nevoia de a înțelege totul, pentru a lăsa loc pur și simplu experienței.

Poate că și starea de bine începe, de multe ori, exact de aici. Nu dintr-o rețetă valabilă pentru toată lumea și nici dintr-o schimbare spectaculoasă, ci dintr-o formă mai atentă de a fi în relație cu noi înșine.

Dacă vrei să încerci și tu acest gen de atenție blândă față de propriul corp, iată trei lucruri simple pe care le poți face săptămâna aceasta: rezervă-ți zece minute pe zi doar pentru tine, fără telefon; observă, fără să corectezi, postura în care stai la birou; și, seara, înainte de somn, întreabă-te nu doar ce ai avut de făcut, ci și cum te-ai simțit făcând acele lucruri.

Din gestul simplu de a ne opri. De a observa. Și de a ne întreba, din când în când, nu doar ce avem de făcut mai departe, ci și cum suntem noi înșine în timp ce facem toate acestea.

Sursă: Revista PSYCHOLOGIES Romania (psychologies.ro)