Merdeneaua, plăcinta „românească” cu rădăcini otomane

Recunoaște și tu: mirosul de merdenea caldă, cumpărată în grabă de la patiseria de cartier, e una dintre acele mici bucurii care ne-au însoțit dimineața de școală sau pauza de la birou. E atât de prezentă în viața noastră, încât o considerăm, aproape fără să ne gândim, un preparat pur românesc. Ei bine, surpriză: povestea ei e mult mai complicată și mai fascinantă decât ne-am imaginat.

Merdeneaua nu a fost inventată la noi și nu are un „părinte” anume căruia să-i mulțumim pentru rețetă. Face parte dintr-o familie mare de preparate din foi subțiri de aluat, dezvoltate în spațiul otoman și balcanic, care au călătorit secole întregi între Anatolia și sud-estul Europei, transformându-se pe drum în funcție de ingredientele și obiceiurile fiecărei zone.

Practic, merdeneaua e o rudă apropiată a börek-ului turcesc, acel preparat de patiserie extrem de popular în bucătăria otomană. La noi, influențele au pătruns mai ales prin sud-estul țării, în special prin Dobrogea, acolo unde comunitățile turce și tătare au avut de-a lungul timpului o prezență puternică. De acolo, rețeta a călătorit spre restul țării, fiind adaptată gustului local.

Partea cea mai savuroasă a poveștii? Se ascunde chiar în numele preparatului. Conform DEX, „merdenea” vine din turcescul „merdane”, cuvântul care denumea o unealtă asemănătoare unui sucitor, folosită pentru întins aluatul. În zona fostului județ Teleorman, „merdenea” chiar desemna, în trecut, vergeaua cu care se întindeau foile de plăcintă.

Termenul turcesc are, la rândul lui, rădăcini persane, fiind legat de un cuvânt care descria un obiect cilindric folosit pentru rulat sau întins. Există și o teorie și mai interesantă, formulată de lingvistul Vladimir Drimba: denumirea ar putea proveni din sintagma turcească „merdane böreği”, adică un börek făcut cu ajutorul acestui sucitor special. Prin simplificare, „merdane” ar fi ajuns să denumească direct plăcinta. Practic, numele gustării noastre preferate are legătură directă cu unealta folosită pentru a-i întinde foile.

Dacă vrei să știi cum recunoști o merdenea „ca la carte”, iată ce trebuie să cauți: un aluat simplu, întins în foi cât mai subțiri, unse cu grăsime și împăturite de mai multe ori, pentru acea textură stratificată și crocantă pe care o simți din prima mușcătură. Umplutura clasică e din brânză sărată — de obicei telemea sau un amestec de brânzeturi —, dar fiecare patiserie și-a pus, în timp, amprenta proprie. De aceea, două merdenele cumpărate din locuri diferite pot avea gust, textură și chiar formă complet diferite. Dacă ești pasionată de gastronomie ca mine, e chiar distractiv să faci un mic „tur culinar” prin oraș și să compari rețetele.

Merdeneaua nu e singura din familia ei. În Balcani și în fostul spațiu otoman găsim numeroase preparate construite pe aceeași idee: foi subțiri și umplutură sărată. Börek-ul turcesc poate fi cu brânză, carne, spanac sau cartofi, bulgarii au banitsa, iar grecii au tiropita, plăcinta lor cu foi și brânză. Nu sunt identice cu merdeneaua noastră, dar toate spun aceeași poveste despre cum rețetele călătoresc și se transformă de-a lungul timpului.

De ce a prins atât de bine la noi? Simplu: e accesibilă ca preț, se mănâncă rapid, fără tacâmuri, și are combinația perfectă dintre crocant și sărat. Pentru generații întregi de români, a fost gustarea cumpărată în grabă înainte de școală sau în drum spre birou. Chiar dacă rădăcinile ei sunt departe de granițele noastre, merdeneaua și-a câștigat, pe merit, un loc aparte în gastronomia urbană românească.

De altfel, în august 2026, merdeneaua a ajuns din nou în centrul atenției, după o controversă legată de produsele Patiseriei Amzei din București. O comparație publicată online între dulciuri preparate cu unt și merdeneaua făcută cu margarină a stârnit numeroase reacții pe internet. Discuția a depășit rapid subiectul ingredientelor, transformându-se într-o conversație despre gust, amintiri și patiseriile preferate ale fiecăruia. Pentru scurt timp, Patiseria Amzei a devenit un punct de atracție pentru bucureștenii curioși să retrăiască gustul copilăriei, iar cei implicați în controversă și-au cerut ulterior scuze public.

Dincolo de polemică, întâmplarea arată cât de puternică e legătura dintre mâncare și memorie. Chiar dacă merdeneaua vine de departe, din tradiția otomană și balcanică, ea a fost adoptată, adaptată și iubită atât de mult încât, pentru mulți dintre noi, rămâne pur și simplu „merdeneaua de la noi”.

Sursă: CSID: Ce se întâmplă Doctore? (csid.ro)