De ce au copiii nevoie de supereroi ca Batman sau Elsa

Dacă ai un copil sau petreci timp cu unul, sigur ai auzit deja replica: „Sunt Batman!” sau „Eu sunt Elsa!”. Poate te-ai întrebat de ce copiii se atașează atât de intens de aceste personaje și dacă e ceva în neregulă cu orele petrecute costumați și cu spadă de jucărie în mână. Vestea bună este că nu doar că nu e nimic în neregulă, dar acest joc ascunde ceva profund frumos despre felul în care copiii înțeleg lumea și se descoperă pe ei înșiși.

Ce reprezintă, de fapt, un supererou pentru un copil? Din punct de vedere psihologic, supereroul este o figură simbolică prin care copilul își exprimă nevoia de protecție, de putere și de a avea un impact real asupra lumii. Eroul pare invincibil tocmai atunci când copilul se simte mic și neputincios. Are curajul pe care copilul încă îl caută în el. Face dreptate acolo unde copilul simte că nu poate schimba nimic. Practic, prin joacă, cel mic împrumută pentru câteva ore puterea personajului preferat și încearcă, fără să știe, să răspundă unor întrebări esențiale: „Sunt suficient de puternic?”, „Cine mă apără?”, „Ce fac atunci când mi-e frică?”.

Cum evoluează supereroii odată cu vârsta copilului? Între 3 și 5 ani, suntem în plină vârstă a magiei — copilul poate crede sincer că Batman e real, lumea e simplu împărțită în bine și rău, iar costumul de supererou devine aproape o a doua piele. Între 6 și 9 ani apare dimensiunea morală: copilul nu mai întreabă doar „cine e mai puternic”, ci și „de ce luptă eroul”. Între 9 și 12 ani apar identitatea și nuanțele — copilul se întreabă de ce Superman nu-i poate salva pe toți și începe, adesea inconștient, să se compare cu idealul din poveste. În adolescență, gustul se schimbă spre eroi imperfecți, cu contradicții și lupte interioare, pentru că tânărul își caută propriile răspunsuri în personaje care nu sunt perfecte.

Unde sunt supereroii noștri, românești? Copiii de azi cresc mai ales cu Spider-Man, Batman, Elsa sau Superman, și nu e neapărat rău — au nevoie de povești cu care să rezoneze. Dar merită să nu uităm că avem propriile noastre modele, în basmele românești: Făt-Frumos, Greuceanu sau Harap-Alb. Ceea ce e minunat la Harap-Alb, de exemplu, este că nu e deloc perfect — greșește, este înșelat, are nevoie de ajutor și se maturizează treptat. Poate tocmai de aceea e unul dintre cele mai valoroase modele pe care le putem oferi copiilor: le arată că nu trebuie să fii invincibil ca să fii curajos. Și, dacă stăm bine să ne gândim, avem în jurul nostru oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare în fiecare zi — poate ar fi bine să le arătăm și copiilor noștri astfel de „supereroi fără pelerină”.

Ce spun cercetările despre joaca de-a supereroii? Studiile nu susțin nici idealizarea excesivă a acestor personaje, nici interzicerea lor completă. Joaca imaginară, costumul, povestea — toate îi oferă copilului un spațiu sigur în care să experimenteze curajul și rezolvarea conflictelor. Totuși, identificarea foarte puternică și expunerea repetată la conținut violent pot fi asociate, la unii copii, cu mai multă agresivitate sau cu asumarea de riscuri. Contează vârsta copilului, tipul de conținut, felul în care se joacă și, foarte important, discuțiile pe care le porți tu, ca adult, cu el pe marginea poveștii.

Este bine ca cel mic să aibă un supererou preferat? Da, cu o singură condiție: să nu rămână prizonierul lui. Un copil are voie să creadă că Spider-Man îl poate salva, atât timp cât învață, pas cu pas, că și el are resurse proprii — poate cere ajutor, poate spune „nu”, poate încerca din nou. Rolul tău, ca părinte, nu este să râzi de imaginația lui și nici să-i strici magia, ci să-l ajuți să transforme puterea împrumutată de la eroul preferat într-o calitate reală, a lui.

Iată câteva întrebări pe care le poți folosi în discuțiile de zi cu zi, ca joc sau ca moment de conectare: „Ce îți place cel mai mult la eroul tău?”, „Care crezi că e cea mai mare frică a lui?”, „Ce superputere ți-ai dori tu?”, „Când ai fost și tu curajos?”, „Cum ar putea eroul tău să rezolve o problemă fără să lovească?”, „Cine este eroul tău din viața reală?”. Răspunsurile îți pot spune surprinzător de multe despre nevoile, fricile și felul în care copilul se vede pe sine.

Când fantezia nu mai este doar joacă. E complet normal ca un copil să se costumeze, să vorbească precum personajul preferat sau să inventeze lupte între bine și rău — asta face parte din copilărie. Este însă bine să fii atentă dacă observi că cel mic se desprinde tot mai mult de realitate, refuză activitățile și relațiile obișnuite, trăiește aproape exclusiv în rolul personajului, se pune în pericol pentru a-i imita puterile sau folosește constant agresivitate în relațiile cu ceilalți copii. Alte semnale la care merită să fii atentă sunt anxietatea puternică, retragerea socială, teama persistentă sau dificultatea repetată de a face diferența între imaginar și real.

Dacă recunoști astfel de semnale, cel mai bun pas este să discuți cu un specialist — nu pentru a-i lua copilului lumea imaginară sau pentru a-i interzice supereroii, ci pentru a înțelege ce încearcă el să comunice prin joc și pentru a-l ajuta să găsească, în viața reală, siguranța și încrederea pe care le caută în personajele lui preferate.

Sursă: Revista PSYCHOLOGIES Romania (psychologies.ro)