Beatrice Vana: oamenii nu vor soluții, vor să se înțeleagă

Sunt momente în viață când simțim că am citit toate cărțile de dezvoltare personală, am ascultat toate podcasturile și, totuși, ne simțim la fel de blocate. Dacă ți s-a întâmplat și ție, discuția pe care am avut-o cu psihologul Beatrice Vana îți va lumina exact acest paradox: de ce știm ce ar trebui să facem, dar nu facem, și cum putem, cu adevărat, să ne schimbăm.

Beatrice are o poveste profesională fascinantă. A început în resurse umane și dezvoltare organizațională, lucrând douăzeci de ani alături de mii de oameni, de la angajați la debut până la lideri de companii. Acolo a observat un tipar care i-a marcat cariera: în spatele fiecărei probleme profesionale se ascundea, de fapt, o poveste personală. Ce părea lipsă de performanță era, de multe ori, lipsă de încredere în sine. Ce părea dificultate de a oferi feedback era, în realitate, teamă de conflict.

Această observație a determinat-o să studieze psihologia ca a doua facultate și să se formeze apoi în psihologie clinică și psihoterapie. Nu ca o schimbare de drum, ci ca o completare firească a experienței acumulate.

De ce știm ce trebuie să facem, dar nu o facem

Trăim într-o epocă în care informația nu ne mai lipsește deloc. Avem cărți, cursuri, podcasturi, inteligență artificială la un click distanță. Și totuși, spune Beatrice, mulți dintre noi ne simțim blocate. De ce? Pentru că încercăm să schimbăm comportamente fără să înțelegem mecanismele din spatele lor.

Ne dorim să fim mai încrezătoare, să punem limite, să comunicăm mai bine — dar tratăm efectele, nu cauzele. Ne uităm la ce se vede la suprafață, în loc să explorăm convingerile și nevoile care ne influențează, de fapt, alegerile.

Sfat practic: înainte să îți propui o schimbare de comportament, întreabă-te de unde vine tiparul respectiv și dacă el încă îți este de folos în etapa de viață în care te afli acum. Uneori răspunsul te surprinde.

Relația terapeutică — spațiul sigur în care poți crește

Un aspect esențial în munca ei este imparțialitatea, spune Beatrice. Aceasta nu apare spontan, ci se construiește prin ani de formare, terapie personală și supervizare. Fiecare client are dreptul la un spațiu în care se simte văzut și acceptat, fără să fie comparat cu un model ideal sau împins spre o direcție care nu îi apartine.

„Rolul meu nu este să îl așez într-o categorie, ci să îl însoțesc în procesul prin care își descoperă resursele și își găsește propriile răspunsuri”, explică ea. Este o idee valoroasă și pentru relațiile noastre din viața de zi cu zi: cei din jurul nostru cresc mai bine atunci când nu îi judecăm, ci îi ascultăm cu adevărat.

Fiecare om este expertul propriei sale vieți

Principiul care ghidează toată munca lui Beatrice sună aproape eliberator: tu ești cel mai bun cunoscător al propriei tale vieți. Un terapeut sau un coach nu vine cu rețete universale, ci cu întrebări și instrumente care te ajută să-ți înțelegi mai bine propriile alegeri.

De aceea preferă abordarea integrativă — adaptează metoda la persoană, nu invers. „Metodele trebuie puse în slujba omului, nu omul în slujba unei metode”, spune ea, un principiu pe care merită să-l ținem minte și atunci când testăm rutine de wellness sau tehnici de dezvoltare personală care nu ni se potrivesc întotdeauna după carte.

Cum își reîncarcă bateriile o profesionistă care ascultă emoții zilnic

Lucrul cu oamenii implică multă implicare emoțională, iar Beatrice tratează grija față de propriul echilibru ca pe o responsabilitate profesională. Supervizarea și dezvoltarea personală continuă fac parte din rutina ei, dar la fel de importantă este viața de acasă.

Familia rămâne ancora ei, locul unde își recapătă perspectiva. Și, cu un strop de umor, recunoaște că nimic nu o reîncarcă mai rapid decât cele două cățelușe ale sale — „cele mai bune lecții despre bucurie, răbdare și echilibru vin și de la cei care nu folosesc deloc cuvintele”.

Sfat practic: dacă simți că te epuizezi emoțional, indiferent de domeniul în care lucrezi, caută-ți propria „ancoră” — poate fi familia, un animal de companie, o plimbare zilnică. Nu e nevoie de mult, ci de constanță.

Rezistența la schimbare nu e un obstacol, ci un semnal

Una dintre cele mai utile perspective din interviu este despre scepticism și rezistență, fenomene pe care mulți dintre noi le trăim atunci când vrem să facem o schimbare, dar ne blocăm. Beatrice le vede ca forme firești de protecție, construite pentru un motiv care, la un moment dat, a avut sens.

„Oamenii se schimbă atunci când se simt în siguranță, nu atunci când sunt convinși sau presați să se schimbe”, spune ea. Așa că, dacă simți rezistență în fața unei schimbări pe care vrei să o faci, nu te judeca — încearcă mai întâi să înțelegi teama din spatele ei.

Cea mai mare recompensă: să nu mai fie nevoie de tine

Pentru Beatrice, succesul în terapie nu se măsoară în ședințe, ci în momentul în care clientul plecă fără să mai aibă nevoie de ea. E semnul că persoana și-a construit propriile resurse și poate merge mai departe pe picioarele ei — un obiectiv care, de fapt, se aplică perfect și în relațiile noastre personale sau în parenting.

Viitorul sănătății mintale: o formă de igienă de zi cu zi

Întrebată despre viitor, Beatrice crede că tehnologia și inteligența artificială ne vor ajuta să învățăm mai rapid, dar nu vor putea înlocui niciodată relația umană autentică — capacitatea de a construi încredere și de a fi alături de un om într-un moment dificil.

Speranța ei cea mai mare, de altfel, este culturală: să ajungem să tratăm sănătatea mintală ca pe o formă firească de igienă a vieții, la fel cum ne spălăm pe dinți, nu ca pe o soluție de urgență la care apelăm doar când lucrurile devin foarte grele. Iar asta, cred eu, e o schimbare pe care o putem începe chiar noi, de acasă, printr-o conversație sinceră cu noi înșine astăzi.

Sursă: Revista PSYCHOLOGIES Romania (psychologies.ro)