Capcana wellness: ce nu poate repara mindfulness-ul

Dacă ești ca mine, probabil ai o listă lungă de lucruri pe care ți-ai dori să le repari: prețurile la alimente, o durere de cap persistentă, oboseala cronică, anxietatea legată de viitor, poate și o urmă de nesiguranță de sine. Trăim într-o vreme copleșitoare, iar dorința de a găsi liniște, fie și pentru câteva minute, e cât se poate de firească.

Unele dintre noi s-au orientat spre spiritualitate în căutare de răspunsuri. Altele s-au refugiat în liste de sarcini și activități care să le distragă atenția. Iar multe dintre noi am mers și mai adânc în practici de wellness, suplimente și programe de fitness care promit că ne vor face, în sfârșit, „bine”.

Practica mindfulness, așa cum o știm azi, are rădăcini vechi. Timp de decenii, profesori precum Jack Kornfield, Sharon Salzberg și Joseph Goldstein au adus meditația de tip Vipassana în atenția publicului occidental, făcând accesibilă o tradiție contemplativă veche de secole pentru cei care căutau o altă relație cu stresul și suferința.

Cu timpul, mindfulness-ul a ieșit din sălile de meditație și a ajuns în școli, birouri, cabinete de terapie, spitale — și, mai apoi, în întreaga industrie a bunăstării. Practic, a devenit noul „superaliment” al lumii wellness.

Undeva pe parcurs, însă, mindfulness-ul a devenit mai mult decât o practică. A devenit un prefix. Astăzi auzim peste tot despre alimentație mindful, comunicare mindfulness, parenting mindful, productivitate mindfulness — de parcă simpla adăugare a acestui cuvânt ar transforma automat orice activitate într-o alegere mai înțeleaptă sau mai sănătoasă. Realitatea e mult mai nuanțată.

Căutând răspunsuri, am recitit cartea lui Jon Kabat-Zinn, „Full Catastrophe Living”. Kabat-Zinn este cel căruia i se atribuie transpunerea mindfulness-ului într-un context clinic, cunoscut azi ca MBSR (Reducerea Stresului prin Mindfulness), folosit în spitale și cabinete medicale din toată lumea.

Titlul cărții vine dintr-un citat din „Zorba Grecul”, unde „catastrofa totală” se referă la toată mizeria vieții — stres, muncă, incertitudine, nesiguranță, iubire, bucurie, boală, pierdere. Ideea centrală e simplă: nu putem controla ce ni se întâmplă, dar putem schimba relația pe care o avem cu ceea ce ni se întâmplă.

Aplicat corect, mindfulness-ul ne ajută cu adevărat: reglează emoțiile, cultivă conștiința de sine și susține sănătatea mentală. Întrebarea nu a fost niciodată dacă mindfulness-ul ajută, ci ce așteptăm noi, de fapt, să rezolve el.

Pe măsură ce popularitatea lui a crescut, au crescut și așteptările noastre. În unele cazuri, cuvântul „mindful” a ajuns să funcționeze ca un simbol al bunăstării de sine stătător, indiferent de conținutul real din spatele lui.

Parte din farmecul mindfulness-ului stă în faptul că oferă exact ce ne lipsește: mai mult echilibru, mai multă conștientizare, mai puțină reactivitate. Dar cu cât mai multă lume a simțit această nevoie disperată — și, poate, a încercat deja câteva lucruri care nu au funcționat — cu atât mindfulness-ul a ajuns să care în spate mult mai mult decât a fost menit să care.

Vrem, de fapt, senzația de ușurare mai mult decât abilitatea de a sta cu disconfortul, chiar și atunci când acesta nu are un răspuns simplu. În unele situații, așteptările legate de mindfulness pot aluneca spre ceea ce unii profesori contemplativi numesc „ocolire spirituală” — căutăm ca practica însăși să fie soluția, în loc să fie parte dintr-un proces mai amplu, care ne cere și participarea noastră activă.

Marketingul a contribuit enorm la popularizarea mindfulness-ului, dar merită să ne întrebăm: în ce scop? Participăm la tot mai multe ateliere sau retreat-uri corporate de mindfulness, însă poate ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva cerem acestei practici să ducă în cârcă responsabilități care nu îi aparțin.

Mindfulness-ul nu a fost niciodată gândit să rezolve „catastrofa totală” a vieții, ci să ne ofere uneltele cu care să ne întâlnim exact acolo unde suntem, cu tot ce ducem cu noi.

Da, practica poate îmbunătăți atenția, concentrarea, comunicarea — lucruri care pot face un loc de muncă mai eficient. Dar de când a devenit mindfulness-ul responsabil pentru locuri de muncă mai sănătoase? Sau pentru lideri mai buni? Sau pentru prevenirea burnout-ului? Nu spun că aceste aplicații sunt greșite — dar atunci când atribuim succesul sau eșecul unor astfel de eforturi exclusiv unei practici de mindfulness, pierdem din vedere procesul real.

Mindfulness-ul e un instrument de cultivare interioară, nu o soluție în sine. Este un mod de a te raporta la experiență — orice experiență —, nu o metodă de eliminare a experiențelor pe care nu le vrem.

Jon Kabat-Zinn a subliniat de nenumărate ori că mindfulness-ul nu e doar o tehnică, ci „un mod de a fi într-o relație înțeleaptă cu experiența așa cum o găsești”. Diferența contează enorm.

Cei mai mulți dintre noi evităm emoțiile neplăcute, conversațiile dificile, incertitudinea — e o tendință profund umană. Cădem în capcana wellness atunci când căutăm pe cineva sau ceva care să ne facă disconfortul să dispară pentru noi. „Externalizăm” propria agenție atunci când delegăm aceste experiențe nedorite aplicației de meditație, retreat-ului, cărții de self-help sau suplimentului din dulap.

Trăim într-o epocă în care avem la dispoziție nenumărate oferte de ușurare. Capcana nu stă în ce alegem să folosim, ci în așteptarea ca acel lucru — indiferent care — să facă în locul nostru munca ce ne aparține fiecăruia dintre noi.

Când confundăm o practică cu un „panaceu universal”, de fapt renunțăm la propria noastră contribuție la soluție. Învățăturile budiste ne spun că, deși nu putem preveni durerea și suferința, avem totuși o oarecare influență asupra circumstanțelor noastre. Cum spune și Kabat-Zinn, viața însăși este catastrofa: bucurie, frică, boală, iubire, incertitudine — toate laolaltă.

Mindfulness-ul ne invită să învățăm cum să trăim alături de aceste experiențe, nu să le evităm. Scopul e să fim prezenți cu disconfortul, nu să-l ștergem cu buretele.

Iată câteva idei practice, dacă simți că ai căzut și tu în capcana wellness:

Întreabă-te sincer, înainte de o ședință de meditație sau un curs mindfulness, ce anume aștepți să obții — și dacă e realist ca acea practică să facă asta pentru tine.

Nu renunța la sprijin real — terapie, comunitate, odihnă, limite sănătoase, muncă cu sens — doar pentru că ai adăugat meditația în rutina zilnică.

Privește mindfulness-ul ca pe o lanternă, nu ca pe o soluție: îți luminează problemele reale, dar nu le rezolvă în locul tău.

Acceptă că unele lucruri au nevoie doar de acceptare compasivă, iar altele au nevoie de acceptare combinată cu acțiune concretă — și învață să distingi între ele.

Cultivarea unei practici de mindfulness nu înlocuiește îngrijirea medicală, comunitatea, odihna, limitele sănătoase, munca plină de sens sau schimbările structurale de care avem nevoie cu adevărat. Ne ajută, în schimb, să vedem mai limpede unde stau limitele noastre și de ce arată așa cum arată — și, poate cel mai important, ne ajută să înțelegem că problemele noastre nu țin doar de capacitatea de a îndura, ci și de cauzele și condițiile din jurul nostru.

Sursă: Mindful (mindful.org)