Artă și tehnologie: când dronele susțin vise, nu le controlează

Uneori, cele mai profunde mesaje vin din cele mai neașteptate combinații. Imaginează-ți covoare tradiționale, țesute cu grijă și dragoste, plutind în aer — nu prin magie, ci susținute de drone. Sună ca un paradox, nu-i așa? Tocmai asta face ca proiectul artistic “În a mia și a doua noapte” să fie atât de tulburător și de frumos.

Pavel Brăila, artistul moldovean care trăiește între Chișinău și Berlin, a creat o instalație care te face să reflectezi asupra modului în care tehnologia și umanitatea se pot întâlni într-un spațiu comun. Prezentată la Veneția, în cadrul prestigioasei Biennale di Venezia 2026, lucrarea marchează prima participare oficială a Republicii Moldova la acest eveniment internațional de artă.

Ce face această instalație specială? În interiorul unei biserici venețiene, covoare — obiecte atât de familiare nouă tuturor, legate de căldura casei, de grija mamelor și bunicilor, de continuitatea familiei — plutesc între podea și boltă. Dar nu prin vrăjitorie, ci susținute de drone. Da, aceleași drone pe care le asociem de obicei cu supravegherea, controlul sau, mai greu de digerat, cu conflictele armate.

Aici însă, rolurile se inversează. Drona nu mai delimitează și nu mai urmărește — ea sprijină. Pentru un moment prețios, o tehnologie a dominării devine un gest de protecție. Memoria domestică, cea a firelor țesute cu răbdare, capătă forța de a ține în aer un spațiu comun, un vis colectiv.

Covoarele din instalație nu sunt aleatorii. Ele vin din tradiția moldovenească, unde covoarele țesute manual erau transmise ca zestre, păstrate ca memorie de familie, purtând povești de generații. Dar proiectul se inspiră și din motivul oriental al “bisat al-rih” — covorul zburător din poveștile din “O mie și una de nopți”. Doar că aici, zborul nu e despre evadare, ci despre solidaritate și imaginație colectivă.

“Covorul este un simbol universal al casei și al grijii, însă cerul nu mai înseamnă doar libertate, ci și teamă”, explică Pavel Brăila. În lumea noastră actuală, unde granițele se pot schimba peste noapte și siguranța e fragilă, artistul propune o altă poveste — a o mie și a doua noapte — în care dronele nu amenință, ci susțin. E o lucrare despre fragilitate, dar și despre capacitatea noastră de a rămâne împreună și de a imagina o lume mai sigură.

Curatoarea Adelina Luft, stabilită la București, subliniază că proiectul lucrează în “registrul frecvențelor joase” — al murmurului, al atenției și al apropierii. Nu e despre spectacol zgomotos, ci despre a construi un spațiu în care atenția și imaginația coexistă. Într-o epocă marcată de fragmentare și de instrumentalizarea tehnologiei, instalația sugerează o inversare: de la dominație la susținere, de la delimitare la interdependență.

Ce ne învață asta despre viața noastră? Că lucrurile familiare — casă, grijă, comunitate — pot rezista și pot zbura, chiar și într-o lume în care tehnologia pare să ne înstrăineze. Că povestirea — fie ea artistică sau personală — este un gest de a ține deschisă posibilitatea viitorului. Că putem imagina alte ieșiri, alte scenarii, în care instrumentele puterii devin instrumente ale protecției.

Pavel Brăila nu e la prima sa lucrare de acest fel. Încă din 2018, cu “Magic Carpet”, a ridicat covoare țesute cu ajutorul dronelor. Imaginea, inițial poetică, capătă astăzi o rezonanță nouă într-o lume în care tehnologia și spațiul aerian au devenit teritorii ale redefinirilor constante.

Artistul moldovean este recunoscut internațional — a participat de două ori la documenta și la Manifesta, iar lucrările sale au fost prezentate la Tate din Londra, Neue Nationalgalerie din Berlin, Moderna Museet din Stockholm și alte instituții prestigioase. Practica sa, care include film, fotografie, instalație și performance, explorează realitățile sociale și politice ale Europei de Est prin observație atentă și ironie subtilă.

Într-o lume în care ne simțim adesea copleșite de tehnologie, de vești rele, de schimbări rapide, “În a mia și a doua noapte” ne amintește că imaginația și cultura materială pot funcționa ca spații de continuitate. Că fiecare covor suspendat evocă protecția, bunăstarea și continuitatea vieții. Că putem reconstrui, fir cu fir, o cosmologie a grijii.

Și poate că asta e cel mai important mesaj pentru noi, femeile care jonglăm zilnic între casă, muncă, familie și propriile vise: că fragilitatea nu e slăbiciune, ci parte din condiția noastră umană. Că grija și imaginația pot transforma chiar și cele mai reci instrumente în gesturi de protecție. Că povestea nu s-a încheiat la a o mie și una de nopți — mai avem încă o noapte de imaginat împreună.